Două voturi consecutive fără aviz, un ministru PSD care insistă și un lanț de funcționari care ocupă exact pozițiile potrivite pentru ca 655 de milioane de euro să rămână pierdute.
SECȚIA PENTRU PROCURORI A CSM A VOTAT DE DOUĂ ORI ȘI A OBȚINUT DE DOUĂ ORI ACELAȘI REZULTAT
Pe 12 martie 2026, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a votat pentru prima dată propunerea ministrului PSD Radu Marinescu de numire a lui Marius Voineag ca adjunct al Procurorului General. Rezultatul: 3 voturi pentru, 3 împotrivă. Pe 16 martie 2026, votul a fost reluat. Rezultatul a fost identic: 3 la 3. Fără aviz pozitiv, fără aviz negativ. Conform legii, dacă balotajul se menține până pe 12 aprilie 2026 — 30 de zile de la primul vot — ministrul Marinescu poate trimite propunerea direct la președintele Nicușor Dan, fără niciun aviz CSM.
Voineag era singurul candidat propus. Viorel Cerbu a primit, între timp, aviz unanim pentru șefia DNA, ceea ce înseamnă că Voineag pleacă oricum din funcția actuală. Întrebarea pe care cele două balotaje consecutive nu o rezolvă este unde ajunge.
CE ÎNSEAMNĂ VOINEAG PENTRU BIHORUL ȘI PENTRU 655 DE MILIOANE DE EURO
Conexiunea dintre Voineag și prejudiciul de 655 de milioane de euro suportat de contribuabilii români trece printr-o singură decizie: necontestarea recursului în dosarul procurorului Cristian Ardelean. Ardelean fusese suspendat în 2019 din DNA Oradea, după ce înregistrările și ancheta Parchetului General documentaseră fabricarea sistematică de probe — declarații redactate de procuror și semnate de denunțători, teste poligraf cu rezultate comunicate dinainte, două versiuni ale aceleiași declarații, cu același interval orar, rechizitorii trimise deținuților înainte de audieri, judecători supravegheați și intimidați când pronunțau soluții nefavorabile. Rata de achitare la DNA Oradea în 2018 era de 27 la sută, de patru ori mai mare decât media națională. Au fost 53 de achitări într-un singur an.
Parchetul General, condus de Voineag, nu a atacat hotărârea prin care Curtea de Apel Cluj decidea, în aprilie 2024, că Ardelean trebuie reintegrat și că statul trebuie să îi plătească retroactiv salariile pentru cinci ani. Suma apare în declarația de avere a soției lui Ardelean, Sabina-Mihaela Ardelean, depusă pe 28 mai 2024: 57.000 de lei din sentințe judecătorești, rubrică soț. Bani publici, plătiți fără nicio rezistență juridică din partea conducerii Parchetului General.
Din noiembrie 2024, Ardelean conduce Secția de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Dosarele fraților Ioan și Viorel Micula sunt pe masa lui. Cererea prin care Parchetul General transmisese CSM că plecarea lui Ardelean de la DNA nu afectează bunul mers al activității structurii poartă semnătura lui Voineag.

Marius Voineag
MAGISTRAȚII CARE AU VOTAT PENTRU VOINEAG ȘI DOSARELE CARE ÎI LEAGĂ DE SISTEM
Surse din spațiul public și relatările G4Media și PRESShub nu individualizează complet cei trei membri CSM care au votat pentru Voineag în ambele scrutinuri. Ceea ce este documentat public este contextul în care propunerea a ajuns la vot și ce știm despre istoricul lui Voineag. În martie 2023, a clasat dosarul privind plagiatul în teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă — pe prescripție. Trei luni mai târziu, guvernul Ciucă l-a propus șef DNA. În decembrie 2024, a eliminat procurorul Carlescu, care instrumenta un dosar ce urmărea declararea ca suspect a directorului Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu. Dosarul a fost clasat pe 12 martie 2025. Pe 28 martie 2025, Marcu a fost numit director al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat. Sora lui Voineag, Camelia Vlădescu, este angajată la ASF din 2022, fără concurs organizat în acest scop.
Voineag a fost propus inițial șef DNA de Bogdan Licu, procuror cu conexiuni la SRI, ulterior ales judecător la Curtea Constituțională. Înainte de numire, Voineag picase de două ori examenul de promovare în grad profesional.
ARDELEAN ȘI SOȚIA SA LA FINANȚELE CARE COORDONEAZĂ BIHORUL
Sabina-Mihaela Ardelean este inspector superior la Serviciul Resurse Umane al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca — instituția care coordonează ierarhic AJFP Bihor, condusă timp de șaisprezece ani de Ioan Mihaiu. Un document emis de DGRFP Cluj-Napoca, pe 26 octombrie 2021, arată că Ardelean Sabina-Mihaela a fost admisă la selecția pentru funcția de consilier de etică la nivelul aceleiași instituții. Data selecției: octombrie 2021. Data la care soțul ei contesta în instanță revocarea de la DNA Oradea: același interval. Venitul ei anual din salariu: 80.915 lei. Al soțului, conform aceleiași declarații de avere: 221.173 lei salariu anual, plus 57.000 de lei din sentințe judecătorești.
Consilier de etică. La instituția care coordona Finanțele județului în care soțul revenea procuror. Selectată exact când soțul lupta să se întoarcă în sistem.

Cristian Ardelean (stanga) – Sabina-Mihaela Ardelean (dreapta)
NICOLAE LIPOSCHI, FUNCȚIA CARE AUTORIZEAZĂ URMĂRIREA PENALĂ ȘI DRUMUL PÂNĂ ACOLO
Cererile de interceptare, percheziție și arest preventiv pe care Ardelean le formulează trebuie autorizate de judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului Bihor. Din martie 2025, acea funcție o exercită Nicolae Liposchi. Liposchi ajunsese la Judecătoria Beiuș în aprilie 2022, prin detașare de la Judecătoria Brad — exact când pe rolul instanței se aflau contestațiile fraților Micula la executarea silită a creanței de 395 de milioane de euro față de statul român. El și alți doi judecători au admis succesiv cererile de suspendare. Ministerul Finanțelor i-a sesizat la Inspecția Judiciară, care a reținut nesocotirea, din culpă, a normelor, cu consecințe grave. CSM i-a găsit nevinovați disciplinar în noiembrie 2023.
Liposchi a cerut transfer. I s-a refuzat. A fost promovat judecător de drepturi și libertăți la Tribunalul Bihor. Fără semnătura lui, nicio interceptare în dosarele Micula nu este legală. Victor Micula junior — fiul lui Viorel Micula, inculpat în dosare separate, aflat în Elveția, invocând motive medicale, cu fotografii cu elicopterul și cu un ceas de o sută de mii de euro pe rețelele de socializare — nu poate fi adus în țară fără mandat european de arestare. Mandatul necesită semnătura lui Liposchi.
Funcția pe care o ocupă acum Liposchi a fost exercitată anterior, în bună parte din perioada 2009–2018, de judecătoarea Crina Muntean — partenera de viață a lui Ciprian Man, fostul șef DNA Oradea. Inspecția Judiciară a descoperit că dosarele cu mandate de supraveghere tehnică nu aveau filele cusute și se găseau într-un dulap din biroul Muntean, la care grefierul nu mai avusese acces. Procurorul care trimitea cererile de mandate era partenerul judecătoarei care ținea fizic dosarele în biroul ei. CSM a sancționat-o cu suspendare de șase luni. Pe 12 decembrie 2025, Muntean a semnat alături de Man, Ardelean și Laura Codruța Kovesi scrisoarea publică pentru apărarea independenței justiției. Scrisoarea nu menționa nimic despre ce se întâmplase la DNA Oradea.
MIHAIU, HANIȘ ȘI BIHORUL ÎN CARE TOTUL RĂMÂNE LA FEL
Ioan Mihaiu a condus AJFP Bihor șaisprezece ani fără să execute silit creanța Micula. Statul a plătit, în decembrie 2019, 395 de milioane din Fondul de Rezervă. Mihaiu a rămas director. Când, în 2025, s-a încercat recuperarea prin măsuri asigurătorii, actele emise de AJFP aveau erori de fond — suma greșită, data modificată ulterior, titlul creanței schimbat, persoana împuternicită înlocuită. Curtea de Apel Oradea a anulat. Înalta Curte a respins recursul. Pierdere suplimentară: 260 de milioane de euro. Ultimul act semnat de Mihaiu, înainte să plece detașat la București, a fost numirea doamnei Adina Micula la conducerea Unității Fiscale din Beiuș, structura care gestionează fiscal familia Micula. Numirea a fost revocată câteva săptămâni mai târziu, după ce presa a observat numele. Fiul lui Mihaiu, Mihai, lucrează la Executări Silite, ANAF Bihor — angajat la stat în vara lui 2018, când tatăl era prefect al județului.
Alin Haniș conduce Poliția Bihor din mai 2018 — cel mai longeviv șef de IPJ din România. Este cumnatul lui Sere Cornel, omul de încredere al lui Viorel Micula. Merge la vânătoare cu Ioan Mang, liderul PSD Bihor și nașul de botez al lui Victor Micula junior. Rechizitoriul unui dosar consemnează că Victor Micula junior, oprit de mascați, l-a sunat pe Haniș. A venit un echipaj de rutieră. Nicio sancțiune, nicio fișă de eveniment. Dosarul penal principal al fraților Micula stă fără suspecți nominalizați din 2018.

Alin Hanis



