CJT cere din nou Guvernului fonduri pentru taberele școlare din Timiș

0
CJT cere din nou Guvernului fonduri pentru taberele școlare din Timiș

Consiliul Județean Timiș cere transferul taberelor școlare aflate în paragină

Consiliul Județean Timiș a făcut în ultimii doi ani mai multe demersuri pentru preluarea taberelor școlare aflate în administrarea statului, însă transferul nu s-a concretizat până acum. Președintele instituției, Alfred Simonis, susține că unul dintre motivele invocate neoficial de Guvern este legat de angajații care deservesc aceste obiective.

Este vorba despre taberele de la Poieni Strâmbu, Poieni Sat, Chevereșu Mare, Bogda și Herneacova. Potrivit lui Simonis, Consiliul Județean Timiș a adoptat în ultimii doi ani mai multe hotărâri prin care a solicitat preluarea acestora și a realizat documentații cadastrale pentru ca transferul să poată fi efectuat.

Președintele CJT a explicat că, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Guvernului, instituția a primit neoficial explicația că transferul nu poate fi făcut deoarece angajații care lucrează în cadrul structurilor de tineret nu pot fi transferați odată cu imobilele.

„Răspunsul, așa, neoficial, este că nu pot fi transferate încă dintr-un motiv de neînțeles sau șocant pentru mine și anume, angajații care deservesc aceste tabere școlare nu pot fi transferați odată cu ele și nu pot fi nici disponibilizați, nici relocați și astfel trebuie să rămână taberele în subordinea Guvernului. Vreau să vă spun că au existat multiple axe de finanțare pe care noi, ca județ, și localitățile respective le-am pierdut. Pentru că n-am putut accesa acești bani europeni, pentru că nu eram proprietarii taberelor. Deci, guvernul reformator, guvernul reformist, guvernul care dorește descentralizare, ne spune de luni de zile că nu poate transfera aceste tabere către județul Timiș. Vorbesc de Timiș aici, dar situația e una generală, pentru că n-are ce face cu oamenii care întrețin aceste spații”, a declarat Simonis în cadrul unei conferințe de presă.

Președintele CJT a precizat că nu există, deocamdată, un răspuns oficial privind motivul pentru care transferul nu a fost aprobat. „Oficial, răspunsul este că ne mai gândim, ne gândim deja de ani de zile. În ultimii doi ani am făcut trei sau patru hotărâri de consiliu județean, am fost de trei sau de patru ori la premier, la vicepremier, la miniștri și lucrurile nu vin”, a mai spus Simonis.

Starea avansată de degradare a taberelor

Potrivit președintelui CJ Timiș, mai multe dintre taberele pentru care administrația județeană solicită transferul sunt într-o stare avansată de degradare. Simonis a prezentat în timpul conferinței imagini cu taberele de la Bogda și Poieni și a spus că în aceeași situație se află și cele de la Chevereșu Mare și Herneacova.

„Practic, este de necrezut cum taberele, în acest stadiu avansat de degradare, în paragină practic, nu sunt transferate către autoritățile locale pentru a putea fi preluate, depuse pe finanțări europene și refăcute”, a declarat Simonis.

Consiliul Județean Timiș susține că preluarea taberelor este necesară și pentru accesarea unor fonduri europene destinate reabilitării acestora. În martie, administrația județeană anunța că există o linie de finanțare prin Programul Regional Vest, cu o alocare de până la 3 milioane de euro pentru județ.

Nădrag, soluția găsită de CJT pentru a accesa finanțarea europeană

Pentru a nu pierde această oportunitate de finanțare, Consiliul Județean Timiș a ales o altă variantă în cazul taberei de la Nădrag. Aceasta nu se afla în patrimoniul statului, ci al Primăriei Nădrag, iar CJT a preluat-o anul trecut. Administrația județeană a realizat deja documentația necesară pentru proiect, iar Simonis spune că intenția este ca proiectul să fie depus în acest an pe linia de finanțare disponibilă prin ADR Vest.

În cadrul conferinței de presă au fost prezentate și primele randări ale proiectului de reabilitare a taberei de la Nădrag. Potrivit estimărilor prezentate de președintele CJT, reabilitarea taberei de la Nădrag ar costa aproximativ 4,5 milioane de euro, dintre care până la 3 milioane de euro ar putea proveni din finanțarea europeană.

„Intuind că Guvernul va întârzia transferul acestor tabere către noi, am preluat una de la o localitate, am făcut documentațiile și ne pregătim să depunem pe o axă de finanțare și să câștigăm, fiind o axă pentru județul Timiș”, a spus Simonis.