Un tronson din Autostrada Transilvania, după 22 de ani și patru constructori, s-ar putea deschide în noiembrie
Circulația pe cei 26,35 de kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș, parte din Autostrada Transilvania, ar putea fi deschisă în luna noiembrie, potrivit estimărilor specialiștilor de la Asociația Pro Infrastructură. Aceștia precizează că prima cupă de excavator pe acest lot a fost dată în urmă cu 22 de ani, timp în care s-au perindat patru constructori.
Stadiul lucrărilor: asfalt pe majoritatea tronsonului
Asociația Pro Infrastructură susține că pe cea mai mare parte a tronsonului există deja asfalt, lucrările rămânând în urmă în câteva puncte, inclusiv în zona viaductului de la Suplacu de Barcău și la conexiunea din apropiere de Porț și Marca.
„Acum avem asfalt peste tot, mai puțin pe o secțiune de terasament în apropiere de culeea sudică a viaductului de la Suplacu de Barcău și la conexiunea «semi-nod» de lângă Porț/Marca”, transmite organizația.
Potrivit Pro Infrastructură, antreprenorul Erbașu a avut o mobilizare bună la începutul lucrărilor, însă ritmul a scăzut ulterior, în special în punctele considerate critice din zona Porț-Suplacu de Barcău.
Contractul cu Erbașu, semnat în noiembrie 2023
Contractul pentru cei 26,35 de kilometri a fost semnat cu Erbașu la 24 noiembrie 2023.
„Se pare că în sfârșit scăpăm de unul din cele două loturi blestemate ale Autostrăzii Transilvania. Din fericire, și vecinul spre Biharia are șanse bune să se deschidă în decembrie. Ambele sunt reminiscențe de pe vremea Bechtel. Americanii au dat prima cupă de excavator în urmă cu 22 de ani, în iunie 2004! Erbașu este al patrulea constructor de pe acest tronson!”, arată organizația.
Și tronsonul Zimbor-Nădășelu ar putea fi deschis în decembrie
Asociația Pro Infrastructură estimează că în decembrie ar putea fi deschis circulației și tronsonul dintre Zimbor și Nădășelu.
„Avem încredere că în decembrie vom circula pe toți cei 42,3 kilometri dintre Poarta Sălajului și Nădășelu și mai departe pe A3 până la Târgu Mureș, peste 155 kilometri”, spun reprezentanții asociației.
Aceștia afirmă că turcii de la Ozaltin au montat toate grinzile la viaductul Nădășelu și au turnat ultimul segment pe deschiderile în consolă, iar la Topa Mică viaductul este suprabetonat. Tronsonul Zimbor-Nădășelu este construit de UMB, iar contractul a fost semnat în decembrie 2020.
Autostrada Transilvania este unul dintre proiectele începute în urmă cu peste două decenii.




