Amenzi de 4,7 milioane lei în Timiș. Mii de reclamații în 9 luni

0
Amenzi de 4,7 milioane lei în Timiș. Mii de reclamații în 9 luni

Protecția Consumatorilor Timiș a aplicat amenzi de peste 4,7 milioane de lei în primele nouă luni

Comisarii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș au desfășurat, în primele nouă luni ale acestui an, peste 2.300 de acțiuni de control la operatorii economici din județ. În urma verificărilor, au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare totală de 4,72 milioane de lei.

Conform datelor transmise de CJPC Timiș, în perioada 1 ianuarie – 1 octombrie 2026 au fost efectuate 2.308 acțiuni de control. Pentru neregulile constatate, comisarii au aplicat 1.363 de amenzi contravenționale și au dispus 1.081 de avertismente.

Controalele au dus și la retragerea de la comercializare a unor cantități importante de produse neconforme. Produse în valoare de peste 4,7 milioane de lei au fost oprite temporar de la comercializare, în timp ce produse în valoare de peste 870.000 de lei au fost oprite definitiv. De asemenea, în cazul a 71 de unități, comisarii au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate.

Pe lângă activitatea de control, CJPC Timiș a gestionat în aceeași perioadă 3.120 de reclamații depuse de consumatori, acestea vizând diverse probleme întâlnite în relația cu operatorii economici.

Consiliere și prevenție pentru operatorii economici

Instituția atrage atenția că activitatea de protecție a consumatorilor nu se limitează la controale și sancțiuni. O componentă importantă o reprezintă consilierea și prevenția, iar operatorii economici pot solicita sprijin de specialitate pentru a se asigura că respectă legislația în domeniu.

Solicitările de consiliere trebuie formulate în scris și nu pot fi transmise telefonic. Cererea trebuie să conțină datele operatorului economic, respectiv denumirea firmei, adresa de contact și numele și prenumele reprezentantului legal. În funcție de situație, solicitarea trebuie însoțită și de copii ale documentelor justificative, cum ar fi machetele etichetelor produselor alimentare sau nealimentare.

Cererile pot fi depuse direct la Registratura CJPC Timiș, la sediul din Piața Unirii nr. 3 din Timișoara, pot fi trimise prin poștă la aceeași adresă sau prin e-mail la secretariat.timis@anpc.ro.

„Controlul voluntar”, o opțiune pentru operatorii economici

Operatorii economici au la dispoziție și posibilitatea de a solicita un „control voluntar”, procedură prin care pot cere sprijinul comisarilor ANPC pentru identificarea și remedierea eventualelor probleme înainte ca acestea să fie constatate în cadrul unui control obișnuit.

Procedura începe prin completarea formularului disponibil pe site-ul ANPC. Ulterior, CJPC Timiș comunică operatorului economic data la care echipa de comisari se va prezenta, precum și fișa de control, în care sunt stabilite obiectivele verificării. Prioritate în procesarea solicitărilor vor avea operatorii economici din domeniul HoReCa, cei care comercializează produse alimentare și prestatorii de servicii care au legătură directă cu sănătatea consumatorilor.

Un aspect important este că operatorul economic care solicită controlul voluntar nu va fi amendat în urma acestei verificări. În situația în care sunt identificate neconformități, comisarii vor stabili măsuri de remediere, consemnate într-un proces-verbal de constatare. Operatorului economic îi va fi acordat un termen rezonabil pentru îndeplinirea măsurilor, iar ulterior comisarii ANPC vor verifica dacă acestea au fost puse în aplicare. Excepție fac situațiile grave în care sunt identificate deficiențe care pot pune în pericol viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor.