Centura Timișoara Vest avansează: lucrările au depășit 25% după cinci luni
La cinci luni de la emiterea ordinului de începere, stadiul general al lucrărilor la Varianta de Ocolire Timișoara Vest a depășit 25%, potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara. Cum termenul de execuție este de 24 de luni, șantierul se află în acest moment în fața graficului.
„La terasamente, lucrările de decapare și excavație au ajuns la peste 78%, iar lucrările de umplutură la aproape 46%. Continuă lucrările de îmbunătățire a terenului, inclusiv realizarea coloanelor de piatră. La poduri și pasaje, au fost executați peste 85% dintre piloții din beton, iar producția celor peste 600 de grinzi prefabricate este în desfășurare. La podețe, fundațiile sunt realizate în proporție de peste 92%, iar producția elementelor prefabricate se apropie de finalizare. La podețele unde au fost montate deja elementele prefabricate, se continuă cu lucrări de umplutură în zonele de racord cu terasamentul drumului. În paralel, continuă relocarea utilităților de telecomunicații și ANIF”, au detaliat reprezentanții DRDP Timișoara.
La ultima bucată lipsă a centurii ocolitoare a Timișoarei lucrează compania turcească NUROL İnşaat. După mai multe contestații respinse, în ianuarie 2025 a fost semnat un contract de 1,41 miliarde de lei, fără TVA (1,68 miliarde de lei sau aproximativ 340 de milioane de euro, cu TVA), cu finanțare prin Programul de Transport 2021-2027. Termenul prevăzut era de 30 de luni – șase pentru proiectare și 24 pentru execuție.
Din cauza unor întârzieri la București, lucrările propriu-zise au început abia spre începutul verii acestui an, deși proiectarea era gata de aproape un an la acel moment. În iulie, lucrările ajungeau la 8%, iar în august erau la 13%. În septembrie, se trecea și de 20%, fiind în lucru toate cele zece poduri și pasaje de pe traseu.




