Ministerul Dezvoltării a decontat 500 de milioane de lei. Ce proiecte au fost finanțate?

0
Ministerul Dezvoltării a decontat 500 de milioane de lei. Ce proiecte au fost finanțate?

Ministerul Dezvoltării a decontat peste 500 de milioane de lei pentru lucrări de investiții

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a alocat în această săptămână sume de peste jumătate de miliard de lei pentru decontarea unor lucrări de investiții derulate la nivel local, a anunțat vineri ministrul Marcel-Alexandru Stoica. Valoarea totală a plăților efectuate depășește 502,8 milioane de lei.

„Ne respectăm promisiunile! Continuăm să plătim facturile depuse la minister pentru proiecte care vin în sprijinul oamenilor și care contribuie la dezvoltarea comunităților locale și la reducerea disparităților dintre regiuni. De asemenea, antreprenorii români vor beneficia de o gură de oxigen care să le permită continuarea activității și menținerea angajaților”, a declarat ministrul Dezvoltării.

Peste 347 de milioane de lei pentru investiții finanțate prin PNRR

Cea mai mare parte a sumelor, respectiv peste 347 de milioane de lei, a fost virată pentru 545 de investiții realizate prin componentele C5 – Valul renovării, C10 – Fondul local și C15 – Educație din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Potrivit ministerului, aceste proiecte vizează creșterea eficienței energetice, reabilitarea termică, consolidarea, modernizarea și renovarea seismică a unor clădiri publice și blocuri de locuințe. De asemenea, ele includ asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, elaborarea sau actualizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană, precum și construcția de creșe noi, moderne și prietenoase cu mediul.

Lucrări de infrastructură rutieră și de apă, finanțate prin „Anghel Saligny”

Alte peste 69 de milioane de lei au fost virați pentru decontarea a 34 de lucrări finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Proiectele vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, a rețelelor de alimentare cu apă, a sistemelor de canalizare și a stațiilor de epurare a apelor uzate, inclusiv canalizare pluvială și sisteme de captare a apelor pluviale.

Sume pentru consolidarea seismică, locuințe sociale și eficiență energetică

Ministerul a mai virat peste 50,2 milioane de lei în investiții care au ca scop consolidarea unor clădiri publice și multirezidențiale, incluse în Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.

Totodată, pentru 22 de proiecte care vizează construirea de locuințe sociale s-au alocat peste 21,2 milioane de lei, iar pentru alte cinci facturi privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe au fost decontate peste 14 milioane de lei.