2.000 de gospodării din comuna tulceană se racordează la gaze. Rețeaua, inaugurată

0

Rețea de gaze naturale inaugurată în comuna Luncavița, județul Tulcea

Aproximativ 2.000 de gospodării din comuna Luncavița, județul Tulcea, urmează să fie racordate la gaze naturale, după inaugurarea unei rețele de distribuție realizate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Anunțul a fost făcut de ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica.

Potrivit ministrului, rețeaua are o lungime de aproximativ 35 de kilometri, iar lucrările au costat 23,4 milioane de lei. „Avem în jur de 35 de kilometri de rețea de gaze, minimum 2.000 de gospodării urmează să fie racordate”, a declarat Alexandru Stoica într-un videoclip publicat pe rețelele sociale.

Racordarea gospodăriilor la noua rețea se va face treptat. Pentru locuitorii comunei, accesul la gaze naturale înseamnă posibilitatea de a renunța la încălzirea cu lemne. Prezenți la inaugurare, localnicii au spus că își doresc să instaleze cât mai curând centrale pe gaz. „Am avut o centrală pe lemne, o avem și acum, dar e foarte greu. Până scoți cenușa, până aprinzi focul…, e foarte greu”, a povestit unul dintre localnici, adăugând că speră ca în cel mult 30 de zile să poată cumpăra o centrală pe gaz.

Ministrul a precizat că proiectul a fost inițiat în timpul mandatului său de secretar de stat, înainte de a fi numit la conducerea Ministerului Dezvoltării. „Obiectivele acestea de investiții au fost demarate încă de când eram secretar de stat, iar acum am ocazia să merg la ele, să le văd deja puse în aplicare și automat și finalizate”, a declarat Alexandru Stoica. Potrivit primarului comunei, Aurel Iorga, implementarea proiectului a avut sprijinul lui Alexandru Stoica încă din 2022.

„Dincolo de cifre, acest proiect înseamnă condiții mai bune de viață pentru locuitorii comunei, dar și o localitate mai atractivă pentru investiții și noi oportunități de dezvoltare economică”, a transmis ministrul social-democrat. El a subliniat că, la nivel național, doar aproximativ 44% dintre gospodării sunt racordate la rețeaua de gaze naturale. „Această realitate arată cât de importante sunt investițiile în extinderea infrastructurii energetice”, a mai spus Alexandru Stoica, care a adăugat că Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” „nu a fost decât un program care a adus lucruri benefice comunităților locale din România”.

La inaugurare a participat și un preot, care a binecuvântat noua investiție. „E important să fie binecuvântate de Dumnezeu, că până la urmă tot pentru oameni facem anumite lucruri, nu pentru noi”, a explicat ministrul social-democrat.