Unitatea 1 de la Cernavodă, reconectată miercuri. Reactorul 2 livrează 5% din energie

0
Unitatea 1 de la Cernavodă, reconectată miercuri. Reactorul 2 livrează 5% din energie

Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă va fi reconectată joi la Sistemul Energetic Național

Unitatea 1 a Centralei Nucleare Electrice de la Cernavodă urmează să fie reconectată la Sistemul Energetic Național joi, 12 noiembrie, după finalizarea lucrărilor de remediere efectuate de specialiștii centralei. Conform conducerii Nuclearelectrica, reactorul va ajunge la puterea nominală vineri, 13 noiembrie 2026.

Reactorul fusese deconectat accidental de la Sistemul Energetic Național în seara zilei de 9 noiembrie, la doar trei zile după ce fusese repornit în urma unei opriri de aproximativ trei luni. Defecțiunea a fost localizată în partea clasică, nenucleară, a reactorului, la sistemul de control al vidului de la condensatorul turbinei.

Incidentul nu a afectat securitatea nucleară

Potrivit Nuclearelectrica, incidentul nu a avut impact asupra securității nucleare, a personalului sau a mediului înconjurător. Reprezentanții companiei au precizat că lucrările de remediere și reconectarea Unității 1, precum și conectarea Unității 2 la Sistemul Energetic Național s-au realizat în baza procedurilor aplicabile, în condiții de maximă securitate nucleară.

Reactorul 1 fusese oprit inițial pe 28 iulie, din cauza secetei și a nivelului scăzut al Dunării, care nu permitea asigurarea apei necesare răcirii instalațiilor. Unitatea 2 fusese, la rândul său, oprită pe 13 august. În urma noii defecțiuni, conducerea Nuclearelectrica a anunțat și schimbări la nivelul managementului tehnic al centralei, inclusiv înlocuirea directorului tehnic începând cu 1 decembrie 2026.

Unitatea 2 livrează aproape 5% din producția totală de energie

Unitatea 2 a fost conectată la Sistemul Energetic Național miercuri și urmează să ajungă la puterea nominală pe 12 noiembrie. La ora 11:46, aceasta livra în sistem 286 MW din capacitatea totală instalată de 700 MW, respectiv o cotă de aproape 5% din producția totală a României.

„Începând cu data de 13 noiembrie 2026, ambele Unități ale CNE Cernavodă vor funcționa la putere nominală, reasigurând aproximativ 20% din necesarul de consum al României”, a transmis Mihai Gioară, directorul general al Nuclearelectrica, într-o informare la Bursa de Valori București.

România continuă să importe câteva sute de MW

La ora menționată, consumul național era de 6402 MW, iar producția de 5942 MW, diferența de 460 MW fiind acoperită din import. Cea mai mare cotă în producție o avea gazul, cu 27,18% (1614 MW), urmat de energia solară cu 23,39% (1389 MW) și de energie hidro cu 17,24% (1024 MW). Cărbunele asigura 13,96% (829 MW), energia eoliană 11,30% (671 MW), energia nucleară 4,82% (286 MW), biomasa 1,20% (71 MW), iar instalațiile de stocare 0,91% (54 MW).