BEC Timișoara a decis înlăturarea afișelor lui Robu.

0

USR Timișoara a sesizat Biroul Electoral de Circumscripție (BEC) Timișoara asupra faptului că anumiți contracandidați – cei de la PSD-PNL și AUR – ar fi încălcat prevederi privitoare la perioada de campanie electorală.

Dacă ești primul pe buletinul de vot, nu ești primul și pe panou În primul rând, cei de la USR Timișoara au sesizat faptul că Alianța PSD-PNL a lipit mai multe afișe cu nerespectarea legii. Este vorba despre afișele cu Nicolae Robu, lipite peste cele cu Dominic Fritz.

„Se pare că cei de la Alianța PSD-PNL au inventat o nouă regulă, «dacă ești numărul 1 pe buletinul de vot ești locul 1 pe panou» Astfel că, acolo unde au găsit locul din dreapta sus ocupat au lipit peste afișele contracandidaților. Reprezentanții PSD-PNL s-au apărat afirmând că afișele «au fost plantate de o terță parte cu certe interese contradictorii în vederea subminării imaginii și prestigiului candidatului». Ceea ce este o minciună: există fotografii în care consilierul PNL Adrian Lulciuc a lipit un afiș cu Nicolae Robu peste afișul unui alt candidat.

Cu toate acestea, vineri dimineața se putea observa cum Alianța PSD-PNL nu a respectat aceste simple instrucțiuni, interpretând legea după propriul interes. În multe locuri din oraș Alianța PSD-PNL avea câte 2-5 afișe cu Nicolae Robu și Alfred Simonis, pe toate panourile”, spun cei de la USR Timiș. Potrivit hotărârilor publice de pe site-ul primăriei, cei de la USR au reclamat, de fapt, că, în șase locații din oraș, cei de la PSD-PNL au lipit afișe cu Nicolae Robu peste cele ale lui Dominic Fritz, iar cei de la PSD-PNL s-au apărat spunând că nu se poate dovedi cine a lipit afișele. BEC Timișoara, însă, a decis ca afișele cu Robu lipite peste cele ale lui Fritz să fie dezlipite de primărie și poliția locală, fără vreo altă sancțiune. Pe de altă parte, USR Timișoara a mai sesizat, de două ori, că cei de la AUR împărțeau materiale care purtau însemnele partidului. Potrivit sesizărilor, ar fi o vorba de șapcă cu „Ștefan cel Mare și Sfânt”, eșarfă cu „Vlad Țepeș”, agendă și plasă.

„La Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Timişoara s-a mai înaintat o sesizare care îi implică pe cei de la partidul AUR. Se pare că nici ei nu știu exact cum funcționează legea electorală, tocmai de aceea au început să dea plăsuțe cu materiale politice, șapcă, eșarfă, agendă și plasă cu însemnele AUR și ale domnitorilor Ștefan cel Mare și Mircea cel Bătrân.

Oricât ar vrea Alianța PSD-PNL și partidul AUR să schimbe regulile jocului în timpul lui, legea este lege pentru toți. Dacă într-o campanie de 30 de zile nu pot să respecte legea, ce vor face 4 ani la conducerea orașului Timișoara și a județului Timiș?”, au mai precizat useriștii. În acest caz, BEC Timişoara a constatat că „în afara agendei (…) celelalte materiale sunt contrare dispozițiilor legale”. Singura măsură luată a fost să dispună „interzicerea folosirii de către Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a următoarelor materiale electorale: șapcă, eșarfă și plasă”.

Vă reamintim, campania electorală a început pe 10 mai. Încă de la primele minute, partidele au ieșit la lipit de afișe și nu a durat mult să iasă și scandal. La locul unde și-au anunțat începutul acțiunii, panoul din Piața Unirii, cei de la Alianța Dreapta Unită (USR, PMT și Forța Dreptei) au fost întâmpinați de cei de la AUR și s-a lăsat cu câteva huiduieli și îmbrânciri ușoare.

Sursa: https://www.tion.ro/stirile-judetului-timis/bec-timisoara-a-decis-inlaturarea-afiselor-lui-robu-lipite-peste-cele-ale-lui-fritz-nici-aur-nu-mai-are-voie-sa-imparta-sepci-si-esarfe-cu-domnitori-1858001/