Ironia Zootehnizării: Când Importurile Înghit Producția Locală
Într-o lume ideală, România ar fi un paradis zootehnic, unde cârnații dansează în farfurii direct din fermele locale, nu? Ei bine, realitatea este puțin mai amară și se pare că preferăm să hrănim alte țări cu cerealele noastre, în timp ce noi importăm carne de la capătul lumii. Puiu Ilisei, un vajnic luptător în arena agroalimentară, ne propune o soluție aparent simplă: să zootehnificăm România! Dar oare de ce nu se întâmplă asta?
Subvențiile – Momeala cu Dublu Tăiș
Ilisei sugerează că subvențiile ar trebui să fie condiționate de utilizarea unei părți din terenuri pentru zootehnie și legumicultură. „Dacă ești fermier și ai 1.000 de hectare, pentru a primi subvenție, nu te oblig, dar te finanțez cu condiția să folosești 10% pentru producția de legume și 10% pentru zootehnie,” propune el. Sună bine, nu? Dar așteptați să vedeți cum se complică lucrurile când birocrația și lipsa de viziune strategică intră în joc.
Realitatea Cruntă a Importurilor
Deși România este un gigant în exporturile de cereale, se pare că nu putem să ne hrănim proprii cetățeni cu carne produsă local. Importurile de carne, unele de calitate îndoielnică și la prețuri de dumping, închid fermele românești una câte una. Ilisei remarcă sarcastic: „Noi, în România, deși unii au spus că e oficial, nu avem supraproducție la carnea de pasăre. Avem undeva la 70% producție internă și un export de circa 10%.” Deci, ce facem? Importăm, desigur!
Protecționismul – Un Model de Urmărit?
Ilisei ne arată cum alte țări protejează producătorii locali prin cote și promovarea intensivă a produselor autohtone. „În Canada, unde am locuit, erau cote și nu era loc pentru import. Ministerul Agriculturii începea să promoveze producția locală cum începea să apară,” explică el. Între timp, în România, vara aducem legume din Turcia, deși am putea să le cultivăm sub soarele fierbinte de acasă. De ce? Pentru că promovarea și etichetarea corespunzătoare a produselor locale sunt concepte străine pentru noi.
Concluzia Amăruie
Pe măsură ce discutăm despre zootehnizarea României și visăm la cârnați autohtoni, realitatea importurilor necontrolate și a lipsei de strategie națională ne lovește în stomac mai tare decât o porție de mici la un grătar de 1 Mai. Puiu Ilisei ne oferă o perspectivă asupra a ceea ce ar putea fi, dar, în același timp, ne arată clar de ce suntem încă departe de a fi o națiune care se autosusține din punct de vedere alimentar. Oare când vom începe să ne hrănim cu adevărat din resursele noastre, fără să depindem de importuri? Rămâne de văzut.
Sursa: Mediafax
