Comoara sonoră a României: Ovidiu Papană și pasiunea pentru instrumentele muzicale
Într-o lume în care tradițiile muzicale par să se piardă în negura timpului, un fost profesor de muzică din Timișoara, Ovidiu Papană, devine un adevărat gardian al sunetelor uitate. Cu o colecție impresionantă de 560 de instrumente muzicale, acesta a transformat pasiunea sa într-o misiune culturală. Fiecare piesă din colecția sa reprezintă o fereastră către trecut, un ecou al tradițiilor care riscă să fie uitate.
Profesorul Papană, fost cadru didactic la Facultatea de Muzică din Timișoara, a predat cursuri precum „Folclor muzical” și „Acustică muzicală”. În paralel, a fost și interpret de muzică tradițională, cântând la o varietate de instrumente, de la vioară la drâmbă și instrumente de suflat. Experiențele sale internaționale i-au oferit o perspectivă unică asupra diversității sonore, iar colecția sa reflectă această bogăție culturală.
Un muzeu al sunetelor pierdute?
Deși colecția sa ar putea forma un muzeu unic în România, profesorul subliniază dificultățile financiare și logistice ale unui astfel de proiect. „Un muzeu de instrumente nu înseamnă doar expunerea vizuală. Instrumentele trebuie să cânte, să-și dezvăluie adevărata menire”, explică acesta. În lipsa unui sprijin adecvat, această comoară rămâne ascunsă, departe de ochii publicului larg.
Mai bine de jumătate dintre instrumentele din colecție provin din afara țării, iar multe dintre ele sunt relicve ale unor tradiții dispărute. Printre acestea se numără fifa, precursorul naiului din Oltenia, și fișconiul de pitpalac, un instrument folosit pentru a imita sunetele păsărilor. Profesorul a reconstruit chiar și instrumente pierdute, cum ar fi violoncelul bătut cu bățul, dispărut după Al Doilea Război Mondial.
O muncă titanică pentru a salva tradițiile
Reconstrucția instrumentelor este o artă în sine, iar profesorul Papană a investit sute de ore în acest proces. De exemplu, pentru a crea un instrument din lemn de nuc, acesta a muncit 250 de ore. „Am resuscitat o cultură care altfel ar fi murit în cărți și ar fi fost uitată complet”, spune el. În colecția sa se regăsesc și instrumente rare, precum fluiere îngemănate sau carabe de cimpoi, care nu mai sunt disponibile nicăieri în lume.
Inițierea copiilor în lumea sunetelor a fost mereu o prioritate pentru profesor. Acesta consideră că jucăriile muzicale sunt punctul de plecare pentru dezvoltarea unei sensibilități muzicale. „Aceste pseudo-instrumente au un rol esențial în formarea auzului și în inițierea în muzică”, explică el. Din păcate, în zilele noastre, aceste jucării sunt înlocuite de produse din plastic, lipsite de autenticitate.
Un patrimoniu cultural fără recunoaștere
Cel mai vechi instrument din colecția sa are aproximativ 150 de ani, iar fiecare piesă este funcțională. Profesorul a adunat instrumente din toate colțurile lumii, de la cora și udu din Africa până la didgeridoo-ul aborigenilor australieni. Cel mai mare instrument din colecție este un tulnic de trei metri, iar cel mai mic este o jucărie muzicală realizată dintr-un sâmbure de caisă.
În ciuda valorii inestimabile a colecției, sprijinul pentru conservarea și promovarea acestui patrimoniu este aproape inexistent. Profesorul Papană a scris 14 cărți despre instrumentele muzicale, una dintre ele fiind publicată de o editură a Universității Cambridge și achiziționată de biblioteci prestigioase precum Stanford și Yale. Cu toate acestea, eforturile sale rămân în mare parte necunoscute publicului larg.
Un apel la conștiință
Într-o societate care pare să ignore importanța conservării tradițiilor, povestea lui Ovidiu Papană este un exemplu de dedicare și pasiune. Fără sprijinul autorităților sau al comunității, această comoară sonoră riscă să rămână o simplă curiozitate, în loc să devină un simbol al identității culturale românești. Poate că este timpul ca această colecție să primească recunoașterea pe care o merită.
