Transportatorii cer amânarea sancțiunilor e-Transport: o farsă birocratică?
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită cu insistență Ministerului Finanțelor să amâne aplicarea amenzilor legate de sistemul e-Transport până în iunie 2025. Motivul? O listă interminabilă de probleme tehnice și lipsuri legislative care, evident, nu au fost rezolvate nici după ani de tergiversări. Este aceasta o cerere legitimă sau doar o altă scuză pentru a masca incompetența autorităților și a operatorilor?
Sistemul e-Transport: o capodoperă a erorilor tehnice
Deși Ministerul Finanțelor și ANAF au anunțat cu surle și trâmbițe finalizarea aplicației e-Transport în iulie 2024, perioada de testare tehnică de doar o lună și jumătate s-a dovedit a fi un fiasco. Problemele raportate sunt de-a dreptul hilare: aplicația mobilă se închide dacă șoferul pierde semnal mai mult de 60 de minute, iar ghidul aplicației lipsește complet de pe site-ul oficial. Să fie acesta un exemplu de „digitalizare” românească la superlativ?
Mai mult, integrarea GPS prin API generează erori constante, iar asocierea codurilor UIT cu numerele de înmatriculare pare o misiune imposibilă. Este greu de crezut că, în era tehnologiei avansate, astfel de deficiențe încă persistă. Sau poate că nu este vorba despre tehnologie, ci despre lipsa de voință și competență?
Investiții inutile și soluții ignorate
Operatorii de transport au investit sume considerabile în sisteme GPS și softuri de conectare, dar acestea sunt aproape inutile din cauza deficiențelor aplicației. În loc să recunoască tahografele inteligente G2V2 și G2V1, care oferă funcționalități extinse și sunt deja utilizate pe scară largă, autoritățile continuă să promoveze un sistem defectuos. Este aceasta o strategie deliberată pentru a complica viața transportatorilor sau doar o altă dovadă de incompetență crasă?
Un cerc vicios al amânărilor
Termenul de aplicare a amenzilor a fost deja prorogat în mai multe etape, iar acum UNTRR cere o nouă amânare până în 2025. De ce? Pentru că problemele tehnice persistă, iar legislația este atât de ambiguă încât șoferii străini nici măcar nu pot înțelege cerințele. Lipsa unei versiuni în limba engleză a aplicației și legislației este o altă dovadă a nepăsării autorităților față de transporturile internaționale.
Concluzie amară: cine plătește prețul?
În timp ce autoritățile se joacă de-a digitalizarea, transportatorii și șoferii sunt cei care suportă consecințele. Investiții inutile, sancțiuni absurde și o legislație incoerentă – toate acestea creează un mediu ostil pentru un sector vital al economiei. Cine va răspunde pentru acest haos? Sau vom continua să asistăm pasivi la acest spectacol tragic al incompetenței?
