Primăria Timișoara vrea să contribuie cu 25 de milioane de lei la noul stadion „Dan Păltinișanu”
Primăria Timișoara intenționează să aloce 25 de milioane de lei pentru construcția noului stadion „Dan Păltinișanu”, a anunțat Ruben Lațcău, viceprimar înainte de a prelua atribuțiile de primar. Municipalitatea a emis deja certificatul de urbanism pentru viitoarea arenă, care va fi construită de Compania Națională de Investiții (CNI) pentru Consiliul Județean Timiș.
„Cred că de anul viitor va începe execuția pentru «Dan Păltinișanu». Vrem și noi, la rândul nostru, să sprijinim acest proiect mare al Timișoarei și de aceea vom propune Consiliului Local Timișoara să includem în bugetul pe 2027 o sumă de 25 de milioane de lei pentru construirea Stadionului «Dan Păltinișanu»”, a declarat Lațcău. Acesta a explicat că sprijinul financiar este mutual, având în vedere că municipalitatea a primit la rândul său susținere pentru finalizarea Arenei „Eroii Timișoarei”.
Primăria a oferit Consiliului Județean Timiș un teren de peste 16.000 de metri pătrați pentru construcția unei noi baze sportive pentru Politehnica, iar Lațcău speră ca un parteneriat cu Consiliul Județean să fie încheiat cât mai repede pentru ca arena să fie realizată în cel mai scurt timp.
Viceprimarul critică desemnarea lui Radu Țoancă ca reprezentant al CJT
Ruben Lațcău și-a exprimat nemulțumirea față de persoana desemnată de Consiliul Județean Timiș să se ocupe de proiectarea și construirea stadionului. Este vorba despre Radu Țoancă, consilier județean PSD și fost consilier local, descris de Lațcău drept „unul dintre cei mai celebri dezvoltatori imobiliari din PSD Timiș”.
„A fost o surpriză pentru noi să vedem că persoana care a fost desemnată să se ocupe de proiectarea și construirea stadionului din partea Consiliului Județean Timiș este unul dintre cei mai celebri dezvoltatori imobiliari din PSD Timiș, vorbind de domnul Radu Țoancă, cel care a cerut acest certificat de urbanism și care este împuternicit de către Consiliul Județean Timiș pentru a reprezenta Consiliul în construirea, emiterea de avize și în investiția aceasta majoră”, a afirmat Lațcău.
Viceprimarul a insistat asupra necesității de a fi atenți „să nu fim puși în situația în care cu o mână să luăm și cu cealaltă mână să dăm”, făcând referire la acuzațiile apărute în domeniul imobiliar legate de Țoancă. Lațcău a menționat și situația din cartierul Ciarda Roșie, unde locuitorii se opun demolării stadionului Mănușarul, bază sportivă istorică a Timișoarei, și unde presa a relatat despre interese imobiliare ale lui Țoancă în demolarea bazei sportive și construirea de blocuri.
Investiția totală și stadiul lucrărilor
După mai multe luni de incertitudini, situația viitorului stadion „mare” al Timișoarei a fost deblocată în august. Consiliul Județean Timiș va trebui să suporte o parte de 126 de milioane de lei din totalul investiției, corespunzător lucrărilor estimat a fi realizate până la finalul lui 2027. Săptămâna trecută au început forajele pe șantier.
Lucrările sunt executate de un consorțiu format din CONCELEX în calitate de lider, Construcții Erbașu, Concelex Engineering și Terra Gaz Construct, valoarea totală a contractului fiind de aproximativ 603 milioane de lei.




