Patru linii de autobuz au grafice noi. Unele modificări sunt deja în vigoare

0
Patru linii de autobuz au grafice noi. Unele modificări sunt deja în vigoare

Modificări în graficul liniilor de autobuz 32, 46, S13 și S14b

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a anunțat o serie de modificări ale orarelor pe patru linii de autobuz. Unele dintre acestea sunt deja în vigoare de la începutul lunii octombrie, în timp ce altele vor intra în vigoare de luni, 12 octombrie.

Potrivit operatorului, începând de luni, 12 octombrie, vor fi modificate orele de plecare pentru două curse de pe liniile 32 și 46. Astfel, la linia 32, cursa cu plecare din stația Gara de Sud, programată în prezent la ora 07:16, va pleca la ora 07:00. La linia 46, cursa cu sosire la stația Liceul Silvic, programată în prezent la ora 08:32, va ajunge la ora 08:20, iar cursa cu plecare din stația Denya Forest, programată în prezent la ora 07:50, va pleca la ora 07:40.

De asemenea, STPT a anunțat și două modificări operate încă de la 1 octombrie pe liniile de transport școlar S13 și S14b. Pe linia S14b a fost introdusă o cursă suplimentară, cu plecare de la stația Școala Babel, la ora 15:00. Pe linia S13, a fost introdusă stația Romtrans în traseul liniei.

Graficele actualizate pot fi consultate pe site-ul operatorului de transport public.