Spitalul Municipal Timișoara raportează investiții majore în ultimul an: de la modernizarea Clinicilor Noi la digitalizare
Spitalul Municipal Timișoara a derulat în ultimul an o serie de investiții menite să modernizeze infrastructura medicală, să relocheze anumite secții și să digitalizeze serviciile. Conducerea unității sanitare a prezentat un bilanț al acestor proiecte, care vizează atât clădiri noi și reabilitate, cât și echipamente medicale de ultimă generație.
Unul dintre cele mai importante proiecte finalizate vizează clădirea principală de la Clinicile Noi, unde lucrările de modernizare au fost încheiate. Proiectul, în valoare de peste 4,5 milioane de euro, a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Intervențiile au inclus reabilitarea termică a clădirii, modernizarea instalațiilor de încălzire, ventilație, climatizare și iluminat, precum și integrarea unor soluții de management energetic și de utilizare a energiei regenerabile. Lucrările au păstrat caracterul arhitectural al imobilului, situat într-o zonă protejată. În paralel, au fost reabilitate secțiile de Chirurgie Generală, Chirurgie Toracică și Chirurgie Oncologică, cu saloane modernizate și grupuri sanitare noi.
O altă măsură importantă a fost relocarea Clinicii de Hematologie pe strada Daliei, nr. 17. Secția de internări și Ambulatoriul de Hematologie funcționează acum în aceeași clădire, simplificând accesul pacienților la serviciile medicale. Saloanele au maximum patru paturi și grupuri sanitare proprii.
În ceea ce privește Clinica ORL, operaționalizarea noului ambulatoriu este aproape de finalizare. Spațiile au fost amenajate și mobilate, iar un branșament electric nou a fost realizat pentru a asigura puterea necesară funcționării. Procedura de obținere a autorizației sanitare, necesară înainte de deschiderea propriu-zisă, este în curs.
La noua Maternitate Odobescu, situată pe strada Franyo Zoltan, nr. 6, a continuat proiectul de extindere a Terapiei Intensive Neonatale. Au fost realizate circuite funcționale noi, au fost modernizate instalațiile, a fost extinsă rețeaua de oxigen medical, iar spațiile au fost modernizate, inclusiv prin montarea unor pardoseli din tarkett. Tot aici a fost operaționalizat un sistem de chirurgie asistată robotic Medtronic Hugo, achiziționat printr-o investiție de aproximativ 33 de milioane de lei, cu sprijinul primăriei și guvernului. Sistemul este destinat în special intervențiilor ginecologice complexe, inclusiv celor oncologice, și permite efectuarea unor operații minim invazive, prin incizii de mici dimensiuni.
O altă investiție semnificativă vizează Clinicile Noi, unde a fost achiziționat un aparat PET-CT cu fonduri europene și instalat într-o clădire amenajată din bugetul spitalului, cu sprijinul municipalității. Aparatul combină informațiile despre activitatea metabolică a organismului cu imaginile anatomice, oferind medicilor date utile în diagnosticarea și evaluarea unor afecțiuni, în special oncologice și hematologice. De asemenea, la Secția Clinică de Chirurgie Maxilo-Facială a fost adus un nou echipament CBCT de tomografie dentară, care permite realizarea unor investigații tridimensionale pentru un diagnostic mai precis și pentru planificarea intervențiilor.
Pe partea de digitalizare, spitalul a achiziționat echipamente informatice, a instalat și pus în funcțiune două servere noi și a implementat aplicații și module informatice. Personalul a fost instruit pentru utilizarea acestora, fiind obținute aproximativ 1.870 de certificări de instruire.
În Ambulatoriul Integrat de pe Intrarea Doinei au fost recompartimentate spațiile și au fost amenajate 10 cabinete medicale, dotate cu 15 chiuvete. Reorganizarea a urmărit îmbunătățirea condițiilor pentru desfășurarea consultațiilor și a activității medicale. Pentru îmbunătățirea condițiilor de igienă și a măsurilor de prevenire a infecțiilor nosocomiale, au fost amenajate spații destinate depozitării temporare a deșeurilor infecțioase în toate cele 17 locații ale spitalului. Spațiile dispun de circuite separate și securizate, iar accesul este controlat.
În secția ATI și în blocurile operatorii a fost introdusă monitorizarea permanentă a respectării protocoalelor de prevenire a infecțiilor, pentru identificarea și corectarea rapidă a eventualelor neconformități. A fost modernizat și sistemul de curățenie, prin introducerea unor echipamente speciale și a unor cărucioare profesioniste în toate secțiile spitalului. Au fost amenajate și noi spații dedicate depozitării materialelor de curățenie.
Modernizarea a vizat și dotările logistice și condițiile de lucru: au fost achiziționate tărgi electrice de tip EasyMove, echipamente pentru blocurile operatorii și pentru personal, precum și 800 de seturi complete de lenjerie de pat. Pentru confortul pacienților, 75 de televizoare primite prin donație au fost puse în funcțiune, iar în spațiile spitalului au fost instalate bănci și dozatoare de apă.




