Lucrările de apă și canalizare din Buziaș și Bacova, finalizate prin fonduri europene
Recepția la terminarea lucrărilor aferente contractului CL20 – „Execuție rețele de apă și canalizare Buziaș, Bacova”, parte a Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Timiș, s-a desfășurat în două etape: o primă etapă în luna mai 2026, pentru lucrările din Buziaș, și o a doua etapă în luna octombrie 2026, pentru lucrările din Bacova.
Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 28 de milioane de lei
Prin această investiție au fost realizate lucrări importante pentru modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și canalizare în localitățile vizate.
Lucrări realizate în Buziaș și Bacova
La Buziaș au fost executate reabilitarea conductei de transport apă de la stația de tratare Hitiaș la gospodăria de apă Buziaș, prin înlocuire și pe traseu nou, pe o lungime de aproximativ 8 km; realizarea rețelelor de distribuție a apei potabile pe 10 străzi din localitate, pe o lungime totală de aproximativ 6 km; extinderea rețelei de canalizare menajeră pe 6 străzi, pe o lungime totală de aproximativ 2,1 km; o stație de pompare a apelor uzate și o conductă de refulare către rețeaua de canalizare.
La Bacova au fost realizate înființarea rețelei de canalizare menajeră pe DJ592 și pe 30 de străzi din localitate, pe o lungime totală de aproximativ 15,1 km; două stații de pompare a apelor uzate; conducte de refulare a apelor uzate către Buziaș, pe o lungime totală de aproximativ 8,6 km.
Beneficii pentru comunități
Aceste investiții contribuie la creșterea calității serviciilor de apă și canalizare și la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru comunitățile din Buziaș și Bacova. Prin fondurile europene atrase și gestionate de Aquatim, infrastructura de apă și canalizare din județul Timiș se extinde și se modernizează, iar beneficiile se resimt direct în viața de zi cu zi a oamenilor: apă de calitate la robinet, un mediu mai curat și comunități mai atractive pentru locuit și pentru investiții.
Finanțarea proiectului regional
Contractul CL20 face parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014–2020” (Etapa I + Etapa a II-a), care are o valoare totală de 239,5 milioane de euro. Din această sumă, 180,4 milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 40,4 milioane de euro provin de la bugetul de stat, 4,3 milioane de euro de la bugetul local, iar 14,4 milioane de euro reprezintă co-finanțarea Aquatim.
Obiectivul proiectului vizează dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 de localități din județul Timiș. Proiectul este cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (etapa I) și din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027 (etapa II).




