Salomé Zourabichvili, ex-președinte al Georgiei, primește Doctor Honoris Causa al UVT

0
Salomé Zourabichvili, ex-președinte al Georgiei, primește Doctor Honoris Causa al UVT

Salomé Zourabichvili primește titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) îi va acorda, miercuri, 4 noiembrie, titlul de Doctor Honoris Causa „In nomine libertatis” fostei președinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili. Ceremonia va avea loc de la ora 18:00, în Aula Magna „Ioan Curea”, și va fi urmată de o discuție despre provocările cu care se confruntă democrațiile și apărarea valorilor europene.

Distincția marchează lansarea unei noi serii inițiate de UVT, prin care universitatea își propune să aducă în atenția publicului personalități care au susținut libertatea, drepturile fundamentale și valorile democratice.

Prima femeie președinte a Georgiei

Salomé Zourabichvili a fost președinta Georgiei în perioada 2018-2024, fiind prima femeie aleasă în această funcție. Fost diplomat francez, ea a susținut apropierea țării de Uniunea Europeană și NATO.

În noiembrie 2024, după ce guvernul a anunțat suspendarea negocierilor pentru aderarea la UE până în 2028, Zourabichvili s-a alăturat protestelor proeuropene și a contestat rezultatul alegerilor parlamentare din octombrie. Deși a refuzat să recunoască legitimitatea succesorului său, Mikheil Kavelashvili, a părăsit palatul prezidențial la 29 decembrie 2024, când acesta a preluat funcția.

Prezență și la Forumul pentru Valorile Europene

Fosta președintă a statului georgian va participa la Timișoara și la Forumul pentru Valorile Europene, organizat de Primăria Timișoara în perioada 5–6 noiembrie. După ceremonia din 4 noiembrie, publicul va putea participa la un dialog cu Salomé Zourabichvili despre situația democrațiilor, rezistența societăților libere și rolul implicării civice. Participarea se face pe baza înscrierii prin completarea unui formular online.

O nouă serie de distincții la UVT

Seria „In nomine libertatis” va reuni personalități din mediul academic și din viața publică, recunoscute pentru implicarea în apărarea libertății și a demnității umane. Potrivit UVT, nominalizările vor fi analizate de un consiliu de selecție format în parteneriat cu Societatea Timișoara, din care vor face parte Ana Blandiana, Vasile Popovici și Gabriel Liiceanu.

Universitatea a mai acordat titluri Doctor Honoris Causa unor personalități precum Ana Blandiana, Vladimir Tismăneanu și Stéphane Courtois.