Unitatea 1 de la Cernavodă revine în sistemul energetic național după trei luni de oprire
Primul reactor al Centralei nucleare de la Cernavodă, oprit în stare sigură de peste trei luni din cauza debitului foarte redus al Dunării, urmează să fie resincronizat la sistemul energetic național vineri, la ora 13:00, iar intrarea în funcționare normală este programată sâmbătă, la ora 19:00, potrivit graficului transmis de operatorul centralei, Societatea Națională Nuclearelectrica.
Nuclearelectrica a anunțat că, după întrunirea condițiilor minime necesare, au fost demarate acțiunile specifice pentru pornirea Unității 1, oprită ca urmare a scăderii accentuate a nivelului Dunării la gura de captare a centralei, necesară pentru răcirea reactoarelor, în contextul secetei din bazinul fluviului.
CNCAN a confirmat îndeplinirea condițiilor de repornire
Repornirea a fost programată după verificările de amploare efectuate de specialiștii autorității naționale de reglementare și control în domeniul nuclear, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), care au constatat îndeplinirea condițiilor pentru ieșirea din starea de oprire garantată și au permis inițierea etapelor de repornire. Informația a fost confirmată de președintele CNCAN, Cantemir Marian Ciurea-Ercău.
România se află în stare de alertă energetică din 1 august, după închiderea primei unități de la Cernavodă pe 28 iulie, din cauza debitului redus al Dunării. Situația a dus și la înjumătățirea producției celor două hidrocentrale de la Porțile de Fier, care contribuie, la nivel multianual, cu 10-15% din energia națională.
Centrala asigură aproximativ o cincime din producția de energie a țării
Centrala de la Cernavodă, oprită integral pe 13 august, asigură, cu cele două reactoare care au o capacitate instalată de aproximativ 700 MW fiecare, aproximativ o cincime din producția de energie electrică a României, în condiții normale de funcționare. Din cauza temperaturilor scăzute din ultimele zile, consumul de energie electrică al României a depășit pragul de 8.000 MW în seara zilei de luni, pentru prima dată din 2 martie, potrivit cifrelor oficiale ale Transelectrica, consum pentru acoperirea căruia a fost nevoie de importuri, în lipsa capacităților nucleare, dar și din sursele eoliene.
Repornirea Unității 2 depinde de creșterea susținută a nivelului Dunării
Responsabilii nu avansează în prezent un termen sigur pentru repornirea celui de-al doilea reactor, care ar aduce în sistem încă 700 MW. Mihai Gioară, directorul general al Nuclearelectrica, a explicat, în informarea transmisă la BVB, că funcționarea Unității 1 presupune utilizarea unor volume mari de apă pentru răcirea reactorului, ceea ce va conduce la scăderea nivelului în bazinul de aspirație. Prin urmare, pornirea Unității 2 depinde de o creștere susținută a nivelului Dunării, iar după îndeplinirea acestor condiții unitatea va putea fi repornită și sincronizată ulterior la sistemul energetic național.
„Continuăm verificările și pentru Unitatea 2, dar nu putem spune cu certitudine momentul repornirii ei. Trebuie să existe o certitudine că nivelul apei va rămâne la o valoare care să asigure funcționarea pe termen lung a ambelor unități și acest lucru încă se mai monitorizează”, a precizat președintele CNCAN.
Potrivit experților în domeniul energiei, repornirea Unității 1 a fost posibilă după ce debitul Dunării la intrarea în țară a început să crească, fluviul având un palier de minim 1.600 mc/s timp de șapte-zece zile, ceea ce permite funcționarea unui grup la Cernavodă. Pe de altă parte, debitul de 1.750-1.800 mc/s la intrarea în hidrocentrala Porțile de Fier 1 nu a dus la o creștere semnificativă a producției din surse hidro. În același timp, pe apele interioare nu se simt debite mărite din cauza secetei, iar precipitațiile au fost mai mult în sudul țării și nu au vizat amenajările Hidroelectrica.
La ora 12:23, România importa energie pentru a acoperi consumul: avea un consum de 5.951 MW și o producție de 5.529 MW, conform datelor publicate în timp real de Transelectrica, diferența de 421 MW fiind acoperită prin interconexiunile de la granițe. Cel mai mare aport îl avea sursa solară, urmată de gaze, hidro, cărbune, eolian și biomasă, în timp ce producția nucleară era zero.




