Puterea de cumpărare începe să se refacă, după noile date privind economia României

0
Puterea de cumpărare începe să se refacă, după noile date privind economia României

Nazare: Economia României a crescut cu 2,1% în trimestrul III, iar puterea de cumpărare începe să se refacă

Economia României a înregistrat o creștere de 2,1% în trimestrul al treilea din 2026 față de trimestrul anterior, pe seria ajustată sezonier, și de 0,1% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe seria brută, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a calificat evoluția drept o „revenire tehnică” și cel mai bun ritm trimestrial din primul trimestru al anului 2022 încoace, după trei trimestre de scădere și stagnare.

„Datele publicate astăzi de Institutul Național de Statistică arată o revenire tehnică a economiei. Este cel mai bun ritm trimestrial din primul trimestru al anului 2022 încoace și vine după 3 trimestre de scădere și stagnare”, a transmis Nazare într-o postare pe Facebook. Estimarea preliminară a Eurostat pentru trimestrul al treilea indică o creștere de 0,5% în Uniunea Europeană și de 0,4% în zona euro.

Ministrul a avertizat însă că „industria și consumul nu și-au revenit încă”. La nivelul primelor nouă luni, economia rămâne cu 0,3% sub nivelul din 2025, pe seria brută. „Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Este o recuperare pe care trebuie să o consolidăm, într-o perioadă încă dificilă pentru toți”, a afirmat el, menționând că mediul extern rămâne volatil, cu tensiuni geopolitice, prețuri instabile la energie și incertitudini în comerțul internațional.

Nazare a indicat creșterea investițiilor publice drept unul dintre factorii care susțin revenirea. Volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 40,5% în august față de aceeași lună din 2025, după avansuri de două cifre în cele mai multe luni ale anului. În primele nouă luni au fost finanțate investiții publice de aproape 108 miliarde de lei, cu peste 25 de miliarde mai mult decât în perioada similară a anului trecut, iar deficitul bugetar a coborât la 3,81% din PIB, față de 5,31% în 2025.

„Nu am redus deficitul tăind investițiile, ci finanțând mai multe investiții și cheltuind mai disciplinat în rest”, a subliniat ministrul. El a arătat că investițiile totale din economie au fost cu peste 20% mai mari în primul semestru din 2026 față de aceeași perioadă din 2025, iar investițiile private au crescut chiar mai repede decât cele publice.

Potrivit ministrului, exporturile de bunuri au crescut în fiecare lună din februarie încoace, cu un avans de 11,7% în august și de 6,3% în septembrie. Inflația a coborât de la 10,9% în mai la 6,8% în octombrie, iar scăderea salariului real s-a atenuat de la -6,9% în mai la -1,5% în septembrie. „Puterea de cumpărare începe să se refacă pe măsură ce inflația scade – iar acesta este, în final, scopul întregului efort”, a spus Nazare.

Ministrul a atras atenția asupra costurilor ridicate ale datoriei publice: dobânzile au costat statul peste 50 de miliarde de lei în primele nouă luni, cu aproape 11 miliarde mai mult decât în aceeași perioadă din 2025. „Deficitele mari și costurile ridicate ale datoriei reduc resursele disponibile pentru dezvoltare”, a avertizat el, adăugând că deficitul de cont curent se menține în jurul a 5% din PIB, în condițiile în care importurile cresc mai repede decât exporturile.

Pentru bugetul din 2027, Nazare susține că acesta trebuie construit pornind de la veniturile estimate realist, obligațiile deja asumate și investițiile cu efect de multiplicare. „Bugetul se construiește pornind de la ceea ce putem finanța, nu de la ceea ce ne-am dori să cheltuim”, a transmis el, indicând drept priorități eficientizarea cheltuielilor, reducerea risipei și selectarea investițiilor sustenabile.

Ministrul a conchis că un singur trimestru de creștere nu înseamnă că dificultățile economice au trecut, dar arată că direcția este corectă. „Responsabilitatea rămâne linia directoare a perioadei următoare”, a spus el.