One United Properties vizează un cartier de locuințe accesibile, dividende din chirii și expansiune în SUA
One United Properties, principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte din România, a prezentat vineri, la Ziua Investitorului, planurile pentru următorii cinci ani. Evenimentul a avut loc la One Tower din București și a reunit executivi, președintele companiei, acționari principali și jurnaliști de specialitate.
La cinci ani de la listarea pe piața de capital locală, compania are aproape 3.600 de unități rezidențiale și comerciale vândute, pre-vândute sau rezervate și aproape 4.000 de unități rezidențiale și 45.500 de metri pătrați de spații de birouri și comerciale în construcție la finalul primului semestru din 2026.
„Au trecut cinci ani de când am listat One United Properties la Bursa de Valori București. Aceasta a fost o perioadă de creștere fantastică pentru companie. Astăzi, mă voi concentra asupra planurilor noastre pentru următorii cinci ani, de unde poate veni creșterea și ce înseamnă aceasta pentru investitorii și acționarii noștri”, a declarat Victor Căpitanu, cofondator și co-CEO, membru executiv al Consiliului de Administrație.
O prezență surpriză a evenimentului a fost Delia, care a participat în calitate de client – proprietar al unui apartament – și investitor, deținător de acțiuni în One United. Compania avea la 30 iunie un total de 110,3 milioane de acțiuni, dintre care cofondatorii dețin câte 25,53%. Capitalizarea companiei era vineri după-amiază de 3,64 miliarde de lei.
Patru priorități pentru următorii cinci ani
Conducerea companiei are patru priorități pentru următorii cinci ani. Prima vizează valoarea afacerii: „Vrem să dublăm valoarea companiei”, a spus Victor Căpitanu. Ținta este creșterea valorii ajustate a activului net la 2,5 miliarde de euro în 2031, față de 1,2 miliarde de euro la 30 iunie 2026.
A doua prioritate se referă la activele de închiriat. Conducerea planifică să construiască o nouă companie, numită One Income Properties, care va consolida activele închiriate, va colecta chirii și va deveni un vehicul de distribuție de dividende din chirii.
A treia prioritate este dezvoltarea unui nou cartier, One City District, concentrat pe locuințe accesibile. Proiectul se întinde pe 21 de hectare în București, ar urma să aibă în jur de 8.000 de locuitori și prevede construirea a aproximativ 3.200 de locuințe, cu o suprafață construită de aproximativ 322.000 de metri pătrați.
A patra prioritate vizează extinderea în Statele Unite, în parteneriate cu omologi locali, ceea ce va însemna o nouă linie de profit. Compania a finalizat prima achiziție de teren în SUA, în orașul Franklin, Tennessee, parte a zonei metropolitane Nashville, și deține sau are sub contract 12,87 acri (5,2 hectare) pentru proiectul One Liberty Pike, care ar urma să aibă 60 de unități rezidențiale, cu o valoare brută de dezvoltare de 110 milioane de dolari și investiție din capital propriu de 12 milioane de dolari. Compania negociază pentru dezvoltarea a două noi turnuri rezidențiale în Miami și Nashville.
Evoluția de la listare
De la oferta publică inițială pe piața principală a Bursei de Valori București, compania a depășit pragul de 1,05 miliarde de euro în tranzacții rezidențiale, corespunzător unui număr de 3.595 de unități rezidențiale și comerciale vândute, pre-vândute sau rezervate.
În ultimii cinci ani, activele totale au crescut de aproape patru ori, de la 1,7 miliarde de lei la finalul anului 2020 la 6,5 miliarde de lei la 31 martie 2026, în timp ce capitalurile proprii au înregistrat o creștere de 4,6 ori, de la 824 de milioane de lei la 3,8 miliarde de lei. Portofoliul rezidențial a fost extins de aproape cinci ori, de la dezvoltări cu o valoare brută cumulată de aproximativ 939 de milioane de euro la momentul listării, la un portofoliu care depășea 4,5 miliarde de euro la finalul lunii martie 2026.
În primul semestru din 2026, One United Properties avea în construcție 3.939 de unități rezidențiale și 45.500 de metri pătrați de spații de birouri și comerciale, cu o valoare brută de dezvoltare totală de 1,53 miliarde de euro. Compania a înregistrat tranzacții rezidențiale de 106,1 milioane de euro, incluzând vânzări, pre-vânzări și rezervări, corespunzătoare unui număr de 229 de unități rezidențiale și comerciale, cu o suprafață totală de 25.221 de metri pătrați, plus 396 de locuri de parcare și spații de depozitare.
La 30 iunie 2026, 75% din unitățile aflate în construcție erau deja contractate, 1.002 unități rămânând disponibile pentru vânzare. La nivelul portofoliului rezidențial finalizat, compania avea disponibile alte 158 de unități.
Pentru a răspunde cererii și a-și extinde portofoliul, One United Properties intenționează să continue lansarea de noi dezvoltări în cursul anului 2026, inclusiv One City Club, One Cotroceni Towers și One Park Lane în București, precum și One Riverfront în Sibiu.




