Horticultura S.A. oferă explicații după rănirea unui copil la Cimitirul Calea Șagului
Horticultura S.A. a transmis un comunicat prin care oferă clarificări în legătură cu incidentul produs în data de 1 noiembrie la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit după ce un monument funerar a căzut peste el. Reprezentanții societății susțin că evenimentul a fost cauzat de desprinderea unui element al unei construcții funerare private.
Potrivit companiei, construcția în cauză nu a fost executată de Horticultura S.A. și nu au fost efectuate lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia. Societatea și-a exprimat regretul față de cele întâmplate și a precizat că întreținerea și menținerea în siguranță a construcțiilor funerare private revin titularilor dreptului de folosință și concesionarilor, conform regulamentului de administrare a cimitirelor.
„Această obligație nu se transferă către Horticultura S.A. prin simplul fapt că societatea administrează cimitirul”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanții companiei.
În paralel, autoritățile competente desfășoară cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul și eventualele responsabilități. Horticultura S.A. a anunțat că va pune la dispoziția anchetatorilor toate informațiile și documentele relevante pe care le deține.
Copilul de 3 ani este internat în secția de terapie intensivă la Spitalul de Copii din Timișoara. Micuțul a suferit un traumatism cranio-facial și o fractură de mandibulă, fiind supus unei intervenții chirurgicale.




