Dispar trotinetele STPT din Timișoara: un exemplu de „management” public
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a decis să retragă trotinetele electrice TroTM, invocând costuri prea mari și un număr insuficient de utilizatori. O decizie care, la prima vedere, pare justificată, dar care ridică întrebări serioase despre competența și transparența autorităților locale. Cum se ajunge la concluzia că un serviciu destinat reducerii poluării și traficului devine „neviabil” fără o analiză clară și fără consultarea publicului?
Matematica STPT: o enigmă administrativă
Conform STPT, doar 350 de persoane pe lună și 1.060 pe an au folosit trotinetele. O simplă împărțire arată că aceste cifre nu se potrivesc. Cum au fost calculate aceste date? Dacă trotinetele funcționează doar opt luni pe an, atunci media lunară ar trebui să fie de 132 de utilizatori, nu 350. Este aceasta o greșeală sau o manipulare deliberată pentru a justifica eliminarea serviciului?
Mai mult, costurile anuale de 958.000 de lei par exorbitante în raport cu numărul de trotinete și utilizatori. Unde se duc acești bani? Cât reprezintă întreținerea, reparațiile și salariile? Și, mai important, câți angajați au fost implicați în administrarea unui serviciu atât de „nepopular”?
O decizie luată în spatele ușilor închise
Decizia de a elimina TroTM a fost luată fără o consultare publică, deși serviciul a fost finanțat din bani publici. De ce nu s-au analizat alternative precum monetizarea serviciului, ajustarea tarifelor sau extinderea stațiilor? De ce nu s-au făcut eforturi pentru promovarea acestui mijloc de transport ecologic?
În schimb, STPT menține serviciul de biciclete VeloTM, care, aparent, este mai „sustenabil”. Dar unde sunt cifrele care să susțină această afirmație? Cât costă întreținerea bicicletelor și câți utilizatori le folosesc? Comparativ, cât costă întreținerea autobuzelor, tramvaielor sau a vaporettelor per utilizator?
Un model de „eficiență” administrativă
Decizia STPT pare mai degrabă un exercițiu de imagine decât o măsură economic justificată. Într-un oraș care se confruntă cu probleme de trafic și poluare, eliminarea trotinetelor electrice este un pas înapoi. Mai mult, aceasta ridică suspiciuni despre modul în care sunt gestionate resursele publice și despre cine beneficiază cu adevărat de aceste decizii.
Este greu de ignorat posibilitatea ca această „economie” să se transforme într-un „bonus” pentru cei care au luat decizia sau într-o oportunitate pentru firme private care vor oferi același serviciu contra cost. În final, cetățenii rămân cu mai puține opțiuni și cu aceleași probleme de trafic și poluare.
Un oraș al promisiunilor uitate
În 2019, fostul primar Nicolae Robu lansa serviciul TroTM cu mare fast, promițând că va transforma Timișoara într-un oraș modern și ecologic. Șase ani mai târziu, aceste promisiuni par să fi fost uitate. În loc să investească în soluții sustenabile, autoritățile preferă să elimine serviciile care nu aduc profit imediat.
Astfel, Timișoara devine un exemplu trist de cum lipsa de viziune și transparență poate sabota inițiativele bune. În loc să fie un model de mobilitate urbană, orașul rămâne blocat în vechile practici administrative, unde interesul public este mereu pe ultimul loc.
