„Zeul din Timișoara” care a cucerit fotbalul
Povestea lui Rudolf Wetzer, o figură emblematică a fotbalului românesc, este adusă în atenție de Muzeul Național al Banatului. Wetzer, căpitanul naționalei României la primul Campionat Mondial de Fotbal din 1930, desfășurat în Uruguay, a făcut o carieră strălucită în sport, devenind un simbol al pasiunii pentru fotbal în Timișoara.
Născut pe 17 martie 1901, la Timișoara, în acele vremuri parte a Imperiului Austro-Ungar, Rudolf Wetzer a crescut într-o familie în care dragostea pentru fotbal era o valoare fundamentală. Cariera sa sportivă a prins contur în perioada tumultoasă a Primului Război Mondial, continuând să strălucească după acesta. A debutat la echipa Chinezul Timișoara, recunoscută pentru dominația sa în anii ’20, și de-a lungul timpului a jucat pentru cluburi din România, Ungaria, Serbia și Franța, inclusiv Törekvés SE, Unirea Timișoara, BSK Belgrad, Újpest FC și FC Hyères.
Întors în țară, Wetzer a reușit să cucerească titlul de campion cu Juventus București în anul 1930. În tricoul echipei naționale a României, a avut 17 selecții și a marcat 13 goluri, dar cele mai memorabile momente din cariera sa sunt cele cinci goluri realizate într-un singur meci, în victoria cu 8–1 împotriva Greciei, totul în cadrul aceluiași an. Realizarea sa de a trece pragul de 1000 de goluri marcate în întreaga carieră este un adevărat record, rar întâlnit în fotbalul mondial.
După retragerea sa din activitatea de jucător, Wetzer a continuat în lumea fotbalului ca antrenor, având un impact semnificativ asupra echipei Ripensia Timișoara, cu care a câștigat titlul în sezonul 1934–1935. De-a lungul anilor, a pregătit diverse echipe importante din țară, contribuind astfel la dezvoltarea sportului românesc.
Ultimii ani ai vieții i-a petrecut în Haifa, Israel, unde a decedat pe 13 aprilie 1993, la venerabila vârstă de 92 de ani. Wetzer a lăsat în urmă nu doar amintiri, ci și o moștenire importantă pentru fotbalul din Timișoara și din România. Considerat un adevărat „zeu” al fotbalului timișorean, el rămâne un simbol al unei epoci în care pasiunea pentru sport era mai mult decât un simplu joc, ci un „viciu extraordinar”, așa cum el însuși menționa.
