Cum va fi acoperit necesarul de energie după închiderea celui de-al doilea reactor?
România se află pe cuspida unei crize energetice de amploare, întrucât se preconizează oprirea ambelor reactoare de la Cernavodă, ceea ce ar putea începe cu 12 august 2026. Aceasta nu înseamnă doar pierderea unei capacități constante de 1.400 MW, ci și dispariția unei surse critice, capabile să producă energie în mod independent de condițiile meteorologice, precum seceta, vântul sau temperatura aerului. Expertul Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), subliniază că în această situație, discuția nu mai este despre prețul energiei, ci despre cine ar putea fi deconectat de la rețea.
Contextul energetic
Analiza lui Chisăliță are loc pe fondul unor condiții critice în sistemul energetic național. În prezent, când consumul de energie crește semnificativ seara, energia generată de surselor regenerabile, precum fotovoltaica, tinde să scadă rapid, iar centralele hidro sunt afectate de seceta prelungită. Capacitățile eoliene sunt, de asemenea, imprevizibile. Centralele pe gaze și cărbune existente nu pot compensa deficitul, ceea ce conduce România în situația de a depinde de importuri, în condițiile în care statele vecine se confruntă și ele cu nevoi similare de energie.
Importanța reactorului nuclear
O astfel de închidere ar genera o amprentă severă asupra structurii de consum, în special în zilele caniculare, când cererea de energie ar putea depăși 8.000 MW, lăsând România să importe o cantitate substanțială de energie, estimată la 2.500–2.600 MW. În lipsa energiei nucleare, producția internă ar scădea drastic, având ca rezultat un deficit semnificativ în orele de vârf, ceea ce ar necesita măsuri drastice, inclusiv deconectări controlate.
Cauze și posibile soluții
Scenariile actuale sugerează că fără un reactor nuclear operațional, România ar putea produce între 4.150 și 4.300 MW, iar sursele de energie disponibile s-ar împărți între hidro (1.000–1.400 MW), gaze (1.300–1.700 MW), cărbune (900–1.200 MW), eolian (200–700 MW) și fotovoltaic (100–400 MW). Această distribuție devine o problemă acută, având în vedere că prioritatea este să se asigure un flux constant de energie, chiar și în condiții critice.
Cine va plăti prețul?
Chisăliță avertizează că într-un astfel de context, energie redusă disponibilă se va traduce într-o limitare a consumului industrial și rezidențial. Expertul consideră că este esențial ca Dispecerul Energetic Național (DEN) să pregătească o capacitate de reducere controlabilă de până la 1.200 MW. Aceasta nu se traduce automat în deconectări, dar ar putea să devină o necesitate pe parcursul perioadelor critice.
Energia din regiune și dependența de Bulgaria
În acest peisaj regional complicat, Bulgaria s-ar putea dovedi a fi un furnizor-cheie de energie, grație centralelor sale nucleare și termocentralelor. Totuși, astfel de dependențe vin cu riscuri; eventualele probleme tehnice sau creșteri ale consumului în Bulgaria ar putea avea un impact direct asupra disponibilității energiei pentru România.
În concluzie, România trebuie să își reanalizeze strategia energetică pe termen lung și să își întărească infrastructura, astfel încât să nu se mai confrunte cu o criză energetică de asemenea amploare, în special în zilele caniculare, când cererea de energie atinge cote alarmante.
