Ofertă unică pentru creșa din Ciarda Roșie, abandonată 30% de primul constructor

0
Ofertă unică pentru creșa din Ciarda Roșie, abandonată 30% de primul constructor

O singură ofertă pentru finalizarea creșei din Ciarda Roșie

Licitația organizată pentru finalizarea creșei de pe strada Cocea din Ciarda Roșie a atras o singură ofertă. Imobilul a fost abandonat de primul constructor la un stadiu de aproximativ 30% al lucrărilor.

Contractul este estimat la peste 7,3 milioane de lei, fără TVA, respectiv 8,8 milioane de lei cu TVA, echivalentul a 1,6 milioane de euro. Termenul de finalizare prevăzut este de 15 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Oferta depusă aparține asocierii ALEX-DIA CONSTRUCT S.R.L., în calitate de lider, împreună cu ATELIERUL ARHITEXT și alți patru subcontractanți. Firma care conduce asocierea are încheiate în ultimii doi ani și jumătate mai multe contracte cu Primăria Timișoara, printre care extinderea Clinicii de Balneologie, eficientizarea energetică a mai multor blocuri, șantierele de la Calderon și Școala Gimnazială nr. 15, precum și finalizarea lucrărilor la Turnul de Apă din Iosefin.

Creșa de pe strada Cocea va avea o capacitate de 38 de locuri și va fi destinată copiilor cu vârste cuprinse între 3 luni și 3 ani.

Șantier abandonat de primul constructor

Construcția creșei a început în 2021, primul contract fiind semnat cu firma AVASI PRODCOM SRL, aceeași care câștigase și contractul pentru ridicarea creșei de pe strada Ion Ionescu de la Brad, în Lipovei.

Ambele șantiere au fost abandonate prematur. Cel de pe strada Cocea a ajuns la un grad de finalizare de 30%, în timp ce creșa din Lipovei era finalizată în proporție de 20-25%.

Pentru finalizarea creșei din Lipovei, o nouă procedură de achiziție a fost lansată la finalul anului 2025, fiind depuse patru oferte, însă toate au fost declarate neconforme, iar procedura a fost anulată. La mijlocul lunii august a fost lansată o altă procedură, ofertele fiind așteptate până pe 28 septembrie.

Între timp, noile creșe din Bucovina și de pe Bogdăneștilor, cu 140 de locuri în total, au intrat deja în circuitul învățământului antepreșcolar.