Filarmonica Banatul Timișoara, primul parteneriat din România cu Opera Rara
Filarmonica Banatul Timișoara devine prima instituție culturală din România care încheie un parteneriat cu Opera Rara. Anunțul a fost făcut de instituția timișoreană, iar colaborarea se desfășoară în cadrul proiectului Musica Ricercata – Accademia Donizettiana, organizat la Timișoara între 5 și 12 decembrie 2026.
Programul reunește recitaluri vocale, prelegeri și conversații cu publicul, găzduite în mai multe spații ale orașului, și propune o întâlnire cu Donizetti prin muzica sa, prin istoria operei și prin experiența unor artiști și specialiști.
Opera Rara, peste cinci decenii dedicate patrimoniului liric
Organizația britanică are peste cinci decenii de activitate dedicată cercetării, restaurării și readucerii în atenția publicului a patrimoniului liric uitat. De-a lungul timpului a restaurat 66 de opere și a fost desemnată „Label of the Year” la Gramophone Classical Music Awards 2024. Activitatea sa a contribuit, de asemenea, la reevaluarea internațională a creației lui Gaetano Donizetti.
Michael Spyres deschide seria recitalurilor
Baritenorul american Michael Spyres revine la Timișoara, chiar în deschiderea programului Accademia Donizettiana. În 5 decembrie, la Sala „Mihai Perian” a Liceului de Artă „Ion Vidu”, în cadrul recitalului Per amore di Donizetti, Spyres va cânta alături de soprana Diana Hurja, mezzosoprana Samia Saleh și baritonul Sergiu Garabajii, cu Mathieu Pordoy la pian.
În 6 și 7 decembrie, Diana Hurja, Samia Saleh și Sergiu Garabajii vor susține recitalurile Donizetti in movimento, la Galeria Jecza și, respectiv, la Cinema Johnny.
În 9 decembrie, la Sala ARChA a Universității Politehnica Timișoara, recitalul vocal Opera Rara îi va reuni pe sopranele Marta Hadžimanov și Daria Lupu, mezzosoprana Alina Dragnea, tenorul Emanuel Nicoară, baritonul Francesco Auriemma și bas-baritonul Mădălin Băban. La pian: Bianca Murariu și Mathieu Pordoy.
Cursuri de măiestrie și prelegeri susținute de specialiști
Componenta educațională a Accademia Donizettiana se desfășoară între 6 și 8 decembrie, când cei șase cântăreți care vor susține recitalul Opera Rara din 9 decembrie vor participa la cursuri de măiestrie dedicate repertoriului bel canto, sub îndrumarea lui Michael Spyres și Nenad Marinkovic.
Muzicologul Roger Parker va prezenta Donizetti da camera și, alături de Henry Little, directorul executiv al Opera Rara, va susține pre-concert talk-ul L’universo di Donizetti. Baritenorul Michael Spyres și inginerul fizician Bertrand Delvaux vor vorbi despre acustica tipurilor de voce; scriitorul Radu Vancu, despre relația dintre poezie, teatru și libretul de bel canto; iar regizorul Rareș Zaharia, despre expresia și interpretarea personajelor lui Donizetti.
Programul include și întâlnirea Beyond the Stage: The Art of Being Seen, despre imaginea și comunicarea artiștilor lirici, susținută de fotograful și cineastul Edouard Brane, precum și prelegerea însoțită de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu titlul Everything You Never Dared to Ask, despre viața pe și în afara scenei de operă, cu soprana Tara Stafford-Spyres și vocal coach-ul Nenad Marinkovic.
Concertul de închidere, la Sala Capitol
În 12 decembrie, Accademia Donizettiana se încheie la Sala Capitol cu un concert vocal-simfonic extraordinar, susținut de Orchestra Filarmonicii Banatul, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea. Concertul îi va aduce pe scenă și pe Michael Spyres și Tara Stafford-Spyres, alături de Marta Hadžimanov, Daria Lupu, Alina Dragnea, Emanuel Nicoară, Francesco Auriemma și Mădălin Băban, într-un program dedicat creației lui Gaetano Donizetti.
Prelegerile sunt cu intrare liberă, pe bază de rezervare.



