Dezinsecție nocturnă la Timișoara, la început de octombrie
Primăria Timișoara a anunțat organizarea unei noi acțiuni de dezinsecție împotriva țânțarilor, programată în prima parte a lunii octombrie. Potrivit autorităților locale, stropirile se vor realiza de la sol, exclusiv pe timpul nopții.
Operațiunile vor avea loc între orele 22:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Reprezentanții primăriei recomandă evitarea zonelor în care acționează utilajele în timpul pulverizării soluțiilor, îndeosebi în cazul copiilor, persoanelor vârstnice, al celor cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.
Crescătorii de albine sunt rugați ca, în perioada menționată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.
Produsele folosite în cadrul acțiunii, Cymina Super și Vectobac WG, sunt avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide, iar personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat și autorizat.
În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.
Precedenta acțiune de dezinsecție a avut loc la începutul lunii septembrie. De la începutul primăverii, stropirile împotriva țânțarilor s-au desfășurat lunar, iar la început s-a intervenit și împotriva căpușelor.




