Restricții de trafic în Timișoara: lucrări la rețeaua de gaze și două evenimente majore în octombrie
Comisia de circulație a Primăriei Timișoara a aprobat o serie de noi măsuri de restricționare a traficului rutier, valabile în perioada următoare. Restricțiile au fost solicitate atât pentru desfășurarea unor lucrări la rețeaua de gaze naturale, cât și pentru organizarea a două evenimente de amploare: UVT-Liberty Marathon și HAMEI Festival.
Potrivit deciziei comisiei, începând de joi, 1 octombrie, traficul va fi restricționat etapizat pe străzile Virgil Madgearu și Memorandului, pentru înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale.
În perioada 1 – 20 octombrie, între orele 8 și 17, circulația va fi închisă pe strada Virgil Madgearu, pe tronsonul cuprins între Bulevardul Mihai Viteazu și strada Filaret Barbu. În afara acestui interval orar, circulația va fi permisă prin amplasarea unor plăci metalice peste zona afectată de lucrări. Accesul rutier pe strada Filaret Barbu va rămâne închis pe toată durata lucrărilor, indiferent de intervalul orar.
Între 20 octombrie și 6 noiembrie, lucrările și restricțiile se mută pe strada Virgil Madgearu, pe tronsonul dintre strada Gheorghe Doja și strada Alexandru Odobescu. Apoi, în perioada 6 – 20 noiembrie, lucrările continuă pe strada Memorandului, pe tronsonul cuprins între strada Alexandru Odobescu și strada Drobeta.
Festivalul HAMEI și maratonul UVT aduc restricții în weekend
În weekendul 2 – 4 octombrie, traficul rutier va fi închis pe strada Ștefan Covaci, pe sectorul dintre sensul giratoriu de la intersecția cu strada A. Păunescu-Podeanu și accesul auto către Complexul Banu Sport, unde se desfășoară HAMEI Festival. De asemenea, parcarea publică din zona accesului la fostul Stadion „Dan Păltinișanu” va fi închisă în perioada 1 – 5 octombrie.
În aceeași perioadă, sâmbătă și duminică, 3 și 4 octombrie, traficul rutier va fi restricționat pentru organizarea evenimentului UVT-Liberty Marathon. De sâmbătă, ora 6, până duminică, ora 17:30, se va închide traficul pe bulevardul Vasile Pârvan, de la intersecția cu bulevardul Mihai Viteazu până la intrarea în pasajul Michelangelo, pentru instalarea zonei de Start/Finish.
Sâmbătă, între orele 12 și 17, se va închide traficul pe traseul cursei de 2 km, care include Bulevardul V. Pârvan, breteaua înspre strada Michelangelo (contrasens), strada Michelangelo (contrasens, benzile 1 și 2), bulevardul I.C. Brătianu, strada 20 Decembrie 1989, bulevardul C.D. Loga (între colț Primărie și colț Catedrală) și bulevardul Regele Ferdinand I (până la podul M. Viteazu). Se adaugă restricții pe strada Patriarh M. Cristea, bulevardul Mihai Eminescu (între strada Michelangelo și strada 20 Decembrie 1989), bulevardul C.D. Loga (între strada Michelangelo și strada 20 Decembrie 1989), strada George Enescu, Splaiul Spiru Haret, strada Acad. A. Borza, strada Gh. Andrașiu și strada Silviu Bejan.
Duminică, între orele 5 și 17:30, se va închide traficul pe traseul buclei de 10 km, care cuprinde bulevardul V. Pârvan, Pasajul Michelangelo, bulevardul C. Coposu, strada J.H. Pestalozzi, Splaiul Nistrului (sectorul dintre fântâna arteziană și Podul Decebal), bulevardul M. Viteazu (până la intersecția cu strada Sf. Rozalia), Splaiul T. Vladimirescu (până la intersecția cu bulevardul 16 Decembrie 1989), Splaiul N. Titulescu (după intersecția cu strada Jiul), bulevardul Regele Ferdinand I (de la intersecția cu bulevardul 16 Decembrie 1989 până la Podul Mihai Viteazu), Podul Mihai Viteazu, bulevardul C.D. Loga (între colț Primărie și colț Catedrală), strada 20 Decembrie 1989, bulevardul I.C. Brătianu (până înainte de sensul giratoriu) și Piața I. Huniade (parcarea Modex).
Restricții suplimentare sunt prevăzute pe strada Patriarh M. Cristea (între bulevardul Mihai Eminescu și bulevardul I.C. Brătianu), bulevardul Mihai Eminescu (între strada Patriarh M. Cristea și strada 20 Decembrie 1989), bulevardul C.D. Loga (între strada Patriarh M. Cristea și strada 20 Decembrie 1989), strada George Enescu, Splaiul Spiru Haret, Piața Plevnei (parțial), strada Brașov (parțial), strada Virgil Madgearu (parțial), strada T. Lalescu (între strada I. Curea și bulevardul V. Pârvan) și strada Delfinului.
Tot duminică, între orele 5 și 17:30, va fi restricționat și traficul pietonal pe Podul Gen. I. Dragalina (trotuar amonte), Splaiul T. Vladimirescu (până la intersecția cu bulevardul 16 Decembrie 1989), Splaiul N. Titulescu (până la intersecția cu strada Jiul), bulevardul 16 Decembrie 1989 (secțiune de trotuar în spatele Catedralei), aleile din Parcul Catedralei, Piața Victoriei (latura estică) și malul stâng al Begăi (de la Universitatea de Farmacie până la Club Fratelli).



