Pădurea-parc prinde contur după șase ani. Investiție de 20 de milioane lei

0
Pădurea-parc prinde contur după șase ani. Investiție de 20 de milioane lei

Pădurea Verde din Timișoara: studiul de fezabilitate pentru amenajarea ca pădure-parc intră în votul consiliului local

După mai bine de șase ani de la preluarea Pădurii Verzi de către Primăria Timișoara, proiectul de transformare a arealului într-o pădure-parc face un pas nou. Consilierii locali urmează să dezbată și să voteze studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea zonei.

Trasee, podețe peste Behela și alei suspendate

Proiectul prevede amenajarea unor trasee pentru pietoni și bicicliști, inclusiv prin valorificarea potecilor existente. De-a lungul acestora vor fi amplasate bănci, mese, leagăne, refugii și puncte de informare. Vor fi realizate și podețe peste Behela, iar pentru bicicliști sunt prevăzute rampe și un traseu de tip pumptrack.

Potrivit reprezentanților primăriei, amenajările vor fi adaptate specificului forestier, cu accent pe protejarea biodiversității și păstrarea caracterului natural al Pădurii Verzi. Vor fi utilizate materiale prietenoase cu mediul, iar proiectul include instalarea unor căsuțe pentru păsări și a unor panouri informative despre flora și fauna locală.

Investiție estimată la circa 20 de milioane de lei cu TVA

Investiția este estimată la aproximativ 16,7 milioane de lei fără TVA, adică 20,2 milioane de lei sau 3,8 milioane de euro cu TVA.

Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, a declarat că scopul amenajărilor este de a le oferi timișorenilor mai multe posibilități de a petrece timp la Pădurea Verde, de a se plimba, de a merge cu bicicleta sau de a se bucura de natură. El a subliniat că Pădurea Verde rămâne pădure și nu va fi transformată în parc urban, iar toate amenajările sunt gândite astfel încât să fie protejate.

Un proiect anunțat încă din timpul fostei administrații

Despre reamenajarea Pădurii Verzi se vorbește încă de pe vremea fostei administrații. În vara anului 2020, primăria a început procesul prin care a cerut de la guvern terenul, unul cu mai multe dificultăți pe parcurs. În septembrie 2020 a venit hotărârea de guvern decisivă, care obliga primăria să reamenajeze pădurea în termen de cinci ani. Ulterior, termenul a fost prelungit.

În 2022, primăria a primit undă verde de la Ministerul Mediului pentru transformarea Pădurii Verzi, iar în 2023 a fost găsit proiectantul: Terra Rosa Proiect SRL, cu care a fost încheiat un contract de 140.000 de lei, aproximativ 28.500 de euro, fără TVA. Teoretic, documentația trebuia să fie gata în opt luni. La începutul acestui an era aprobată și o colaborare cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în vederea amenajării pădurii în condițiile legislației silvice și a protejării fondului forestier.