Câinii din adăpostul Danyflor au ieșit la plimbare prin centrul Timișoarei și își caută o familie
Câțiva dintre cei mai sociabili câini aflați în adăpostul Danyflor au ajuns, luni, pentru câteva ore, în centrul Timișoarei. Patrupedele au fost scoase la plimbare de angajați ai Primăriei, iar întâlnirea cu oamenii le-a oferit ocazia să se joace.
Reprezentanții administrației locale spun că animalele s-au comportat foarte bine, au fost prietenoase și s-au bucurat de atenția primită din partea trecătorilor. Câinii au atras privirile trecătorilor și au primit mângâieri pe parcursul plimbării.
Acțiunea a avut și un scop mai important: promovarea adopțiilor și găsirea unor familii pentru câinii care trăiesc în prezent în adăpost. Dincolo de această experiență, patrupedele își doresc un stăpân și un cămin permanent.
Potrivit Primăriei Timișoara, patrupedele care au participat la plimbare sunt sterilizate, vaccinate, deparazitate și microcipate. Cu alte cuvinte, sunt pregătite să plece într-o nouă casă și să înceapă o viață alături de o familie.
„S-au descurcat minunat la plimbare, au fost sociabili și au demonstrat că au atât de multă iubire de oferit. Dar știți ce le-ar plăcea și mai mult? Să aibă parte de toate acestea în fiecare zi”, au transmis reprezentanții Primăriei Timișoara.
Autoritățile îi încurajează pe cei care își doresc un animal de companie să ia în calcul adopția unui câine din adăpost. Timișorenii care vor să adopte un câine pot vizita adăpostul Danyflor, unde pot cunoaște animalele și pot afla mai multe informații despre procedura de adopție.
Programul de vizitare al adăpostului este: luni – vineri, între orele 09:00 și 18:00, iar sâmbătă, între orele 10:00 și 13:00.




