Administratorul judiciar al STB propune bilet de 5 lei. Primarul Ciucu își dă acordul doar cu o condiție
Remus Borza, administratorul judiciar al STB, a propus vineri, în cadrul unei conferințe de presă, majorarea tarifului unui bilet de transport public de la 3 lei, cât este în prezent, la 5 lei. Propunerea vizează biletul valabil 90 de minute și vine în contextul creșterii costurilor cu energia, combustibilul, inflația și salariile.
Borza a argumentat că tariful actual nu mai este sustenabil și a făcut comparații cu alte orașe din țară și din Europa. „Unii pot băga mâna în buzunar să scoată 3-5 lei. Avem cel mai mic tarif din Europa, dar și din România. Clujul, Timișoara, Brașovul au o valoare dublă a biletului. Ungurii 7 lei, Viena 17 lei, nu ne comparăm cu nordici la 23 de lei, adică la 4,3 euro”, a declarat el.
Administratorul judiciar a subliniat că majorarea nu ar aduce venituri suplimentare semnificative companiei. „N-am făcut niciun secret și am dat nu întâmplător exemplele. Mi se pare un 5 lei mai mult decât rezonabil și de bun-simț. La creșterile galopante pe zona de energie, pe zona de combustibil, pe inflație și pe salariu minim. Vă spuneam, dădeam exemplu Cluj, 7 lei, titlu de călătorie valabil 60 de minute. La noi ar fi 5 lei, valabil 90 de minute. Nu ne îmbogățim cu 3 lei și nu o să ne îmbogățim nici cu 5 lei. Nu mai e sustenabil acest tarif de 3 lei. Trebuie să înțeleagă toată lumea”, a adăugat Remus Borza.
Propunere privind gratuitățile pentru pensionari
În cadrul aceleiași conferințe, Borza a invocat nivelul PIB-ului pe locuitor al Capitalei, de 61.000 de euro, de trei ori mai mare decât media națională, pentru a susține că o parte dintre locuitori își pot permite să plătească transportul public. El a propus menținerea gratuității doar pentru pensionarii cu venituri mici.
„Am propus să menținem gratuitatea pentru pensii până în 3.000 de lei sau 3.500 maxim, înțeleg că unii ar vrea. Asta înseamnă să beneficieze de gratuitate între 220 și 260 de mii de pensionari, dar restul până la 500.000 să băgăm mâna în buzunar și să plătească prețul corect”, a explicat el, arătând că există și pensionari cu pensii speciale de 10.000, 20.000, 30.000 sau chiar 50.000 de lei.
Propunerea privind prețul biletului vine după ce, în luna septembrie, Borza afirma într-un interviu că ar propune majorarea tarifului măcar cu rata inflației, întrucât prețul actual al unei călătorii este „neserios” și „derizoriu”.
Ciucu: acord doar după o restructurare semnificativă
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că susține în principiu majorarea tarifului, dar a condiționat-o de demararea unei restructurări serioase la STB. „Voi fi de acord cu creșterea biletului doar în momentul în care o să văd că începe o restructurare semnificativă. Și dacă văd și voi fi convins prin planul pe care îl va depune că da, STB-ul poate fi salvat, atunci la un moment dat ne vom gândi dacă vom crește tariful. Dar cât? Nu știu, să vedem. Există un studiu de suportabilitate”, a declarat Ciucu.
Edilul a precizat că va analiza și propunerea privind gratuitățile pentru pensionari și a dat asigurări că orice modificare va ține cont de interesele acestora.




