500 de elevi români participă la cea mai mare conferință de business

0
500 de elevi români participă la cea mai mare conferință de business

Peste 500 de elevi din România participă la cea mai mare conferință de business pentru tineri din Europa de Est

Peste 500 de elevi români iau parte, la București, la FinMinds 2026, una dintre cele mai mari conferințe de business pentru tineri din Europa de Est. Evenimentul, desfășurat pe parcursul a două zile, este organizat la inițiativa unor liceeni de elită, sub îndrumarea profesoarei Daniela Bordei.

Tema ediției din acest an este „The New Business Order” și se adresează celor curioși să afle mai multe despre antreprenoriat, economie, sectorul imobiliar, industria software și, în special, inteligența artificială. Adolescenții învață cum să își transforme ideile în proiecte și cum să se pregătească pentru meseriile viitorului.

Dialog direct cu profesioniști din mediul de afaceri

În cele două zile de conferință, elevii au ocazia să stea de vorbă cu profesioniști din diferite domenii, să le pună întrebări și să afle ce presupune, în realitate, să transformi o idee într-o afacere și de unde faci rost de bani pentru a o pune în practică.

În prima zi, tinerii au stat de vorbă cu antreprenori și oameni din mediul de afaceri și au participat la sesiuni, inclusiv la o dezbatere despre femeile din lumea afacerilor. În cea de-a doua zi, adolescenții vor lua parte la ateliere practice, unde vor lucra în echipe și vor încerca să găsească soluții la probleme concrete.

Șansa unor stagii de practică și a unei școli de vară la Madrid

Participanții vor lucra în echipe, iar cele mai bune cinci proiecte vor ajunge în fața unui juriu. Premiile le pot deschide uși: stagii de practică, experiențe profesionale și o școală de vară de două săptămâni la Madrid, cu finanțare integrală. De asemenea, cei prezenți vor primi oferte de internshipuri și experiențe profesionale în cadrul companiilor partenere.

Pentru mulți dintre elevi, această întâlnire poate fi un prim pas spre alegerea unei facultăți sau a unei viitoare profesii. Alături de ei se află Daniela Bordei, o profesoară care lucrează de ani de zile cu tineri din toate zonele țării. Pentru mulți dintre elevii pe care i-a îndrumat, acest sprijin a însemnat șansa de a ajunge la universități de top din Europa și din Statele Unite ale Americii.

Până în prezent, inițiativele organizației au ajuns la peste 6.000 de tineri și au reunit mai mult de 200 de speakeri în cadrul a peste 60 de evenimente.