Simularea Bacalaureatului: între promisiuni și realitate
Într-o țară în care educația este adesea tratată ca o Cenușăreasă a bugetului, Ministerul Educației anunță cu surle și trâmbițe organizarea simulării probelor scrise ale examenului de Bacalaureat. Peste 123.000 de elevi sunt așteptați în 1.318 centre de examinare, iar subiectele, ne asigură ministerul, sunt elaborate „pe baza conținuturilor/competențelor asociate”. Oare câți dintre acești elevi vor reuși să treacă prin labirintul unui sistem educațional care pare mai degrabă un test de anduranță decât o pregătire reală pentru viață?
Simularea începe luni, la ora 9:00, iar accesul elevilor este permis până la ora 8:30. Trei ore de concentrare intensă, într-un mediu care, în multe cazuri, lasă de dorit. Sălile de clasă sunt adesea neîncălzite, dotările sunt precare, iar stresul este amplificat de presiunea unui sistem care pune accent pe memorare, nu pe gândire critică. Dar, desigur, Ministerul Educației promite că totul va decurge „digitalizat”, ca și cum tehnologia ar putea compensa lipsa de investiții reale în educație.
Rezultatele simulării: un exercițiu de imagine?
Rezultatele vor fi comunicate individual pe 8 aprilie și analizate în ședințe cu părinții și consiliile profesorale. Ministerul ne asigură că scopul este „adoptarea celor mai potrivite măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”. Dar câți dintre acești elevi vor avea parte de sprijin real? Câte școli vor primi resursele necesare pentru a transforma aceste „măsuri” în realitate? Sau, mai bine zis, câți dintre acești elevi vor fi sacrificați pe altarul statisticilor și al raportărilor triumfaliste?
Și, ca să fie clar, rezultatele obținute la simulare nu se trec în catalog, decât dacă elevii solicită acest lucru. O decizie care, în teorie, ar trebui să reducă stresul, dar care în practică nu face decât să sublinieze inutilitatea acestui exercițiu pentru mulți dintre participanți.
Promisiuni vechi, probleme noi
În timp ce elevii se pregătesc pentru simulare, ministrul Educației, Daniel David, promite că toate școlile cu toalete în curte vor fi modernizate. „Pot să garantez că toate sunt prinse în buget cu bani”, declară el. Oare câte astfel de promisiuni am mai auzit? Și câte dintre ele s-au concretizat? Într-o țară în care educația este subfinanțată cronic, aceste declarații par mai degrabă o încercare de a câștiga capital politic decât un angajament real.
În același timp, profesorii continuă să se plângă de salarii mici și de condiții de muncă precare. Ministrul recunoaște că „avem o problemă cu sistemul de educație”, dar cere „suportul celorlalte sisteme” pentru a rezolva situația. Oare cât timp vom mai aștepta ca educația să devină o prioritate reală, nu doar un subiect de campanie electorală?
Un sistem educațional în derivă
Simularea Bacalaureatului este doar un simptom al unui sistem educațional care pare să funcționeze pe pilot automat. Elevii sunt tratați ca niște numere într-o statistică, iar profesorii sunt lăsați să se descurce cum pot, în ciuda lipsei de resurse și a presiunilor constante. În acest context, ce șanse reale au acești tineri să-și construiască un viitor?
Ministerul Educației poate să publice subiecte și bareme la ora 15:00, să digitalizeze evaluările și să organizeze ședințe cu părinții. Dar, fără o schimbare fundamentală a priorităților și fără investiții serioase în educație, toate aceste măsuri nu sunt decât praf în ochii unei societăți care continuă să ignore adevăratele probleme ale sistemului.
